Chiar şi aşa, Timişul nu e lider naţional. De departe, Bucureştiul domină acest clasament, dar în faţa Timişului se mai află Cluj, cu 4,8 miliarde de lei, Constanţa, cu 2,97 miliarde şi Braşov, cu 2,84 miliarde lei. Timişenii au depuse la bănci 2, 7 miliarde de lei. Ultimele date oficiale ale Băncii Naţionale a României arată că persoanele fizice sunt principalii amatori de depozite la termen. Din cei 2,1 miliarde de lei depuşi în conturi la termen, firmele aveau 791 milioane, iar populaţia 1,2 miliarde de lei.
Nu mai sunt bani de investit, puţinul rămas se depune la bancă
Perspectivele economisirii nu sunt prea bune. Dobânzile oferite de bănci sunt în scădere, în perioada viitoare se poate ajunge din nou în situaţia în care un depozit să nu aducă niciun câştig, chiar dacă este purtător de dobândă. În funcţie de instituţia unde sunt plasaţi banii, conturile presupun comisioane de administrare şi diferite alte cheltuieli asemănătoare, mai adăugăm impozitul ce trebuie plătit prin declaraţia de impozit pe venitul global şi descoperim că în unele cazuri, dacă investiţia nu e efectuată corect, suma depusă la bancă va „costa” mai mult decât dacă ar fi fost păstrată la saltea.
Scăderea veniturilor ar putea justifica într-o anumită măsură creşterea valorii depozitelor. Motivarea am obţinut-o de la Florin, un tânăr care a adunat bani să-şi cumpere o maşină şi acum a rămas în „pană” la salariu. „Am adunat ceva bani, am sperat să adun îndeajuns pentru a-mi cumpăra o maşină. La începutul anului mi-a scăzut salariul şi nu am mai reuşit să pun nimic deoparte. Mare parte din suma necesară pentru maşină o aveam, dar tentaţia e mare, mai vezi un televizor, o plasmă ceva şi te mănâncă palma să o cumperi. Mai ales dacă ai şi banii la îndemână! Aşa, ca să nu mă tenteze am decis să fac un depozit la bancă. Nu câştig mult, dar măcar ştiu că sunt banii în siguranţă şi nu mă pot atinge de ei prea uşor. Poate vin vremuri mai bune şi o să adun şi diferenţa de bani de care mai aveam nevoie”, ne-a declarat Florin Makay.
O surpriză mare ar putea apărea în toamnă. Atunci mulţi timişoreni ar putea renunţa la depozite. Specialiştii din piaţă consideră că cheltuielile cu gospodăria vor creşte destul de mult, mai precis plata încălzirii. Unii vor alege să-şi monteze o centrală termică pe gaz, iar sistemul integrat, cu ţevi calorifere şi manoperă vor scoate din buzunarul fiecăruia 5000 – 6000 de lei, minim. Alţii pur şi simplu nu vor putea să acopere sumele de plată pentru furnizarea gigacaloriilor de la Colterm…
Citiți principiile noastre de moderare aici!