În general, timișenii merg la vecinii sârbi pentru cumpărături la prețuri mai mici decât la noi, dar și pentru mesele copioase la restaurantele tradiționale.
Luna viitoare, la Vârșeț vor avea loc trei manifestări. Astfel, puteți alege între un festival al vinului, altul folcloric și un al treilea rock.
Primul eveniment care va avea loc este Festivalul Internațional „Vinofest Vršac”, ce se va desfășura în 1 și 2 iulie.
Anul acesta, marele festival al vinului va strânge laolaltă peste 70 de crame din țară și din străinătate. Tamburașii și un program bogat de divertisment vor oferi tuturor vizitatorilor o experiență de neuitat. Iubitorii „băuturii zeilor” vor avea prilejul de a gusta vinuri de calitate și specialități culinare din bucătăria locală.
Festivalul și expoziția conexă au caracter comercial și competitiv, iar o comisie formată din enologi renumiți din țară și străinătate va evalua vinurile înregistrate în concurs.
Festivalul de vin, viticultură, utilaje și echipamente de vinificație, inițial a avut un caracter local, reunind numai producători de vin din zona Vârșețului.
Azi, festivalul atrage expozanți nu doar din Serbia, dar și tot mai mulți producători din străinătate. În ultimi ani, festivalul a găzduit producători de vin din România, Macedonia, Ungaria, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovenia, Italia, Ucraina, Cehia și, evident, mii de vizitatori, iubitori de vin.
A doua manifestare este cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Vršački Venac”, „Cununa Vârșețului”, organizat de Centrul Cultural din localitate în perioada 11-13 iulie. Pe scenă vor urca ansambluri din Peru, Mexic, Indonezia, România, Bulgaria, Cipru și Italia. Nu vor lipsi, firește, ansambluri de renume din Serbia și ansambluri folclorice din orașul gazdă.
Potrivit Olgăi Petrov, directorul festivalului, evenimentul din acest an va oferi publicului un program bogat și divers, care va cuprinde spectacole ale unor ansambluri folclorice din întreaga lume.
Al treilea eveniment va avea loc pe lacul de la Vârșeț. Este vorba despre deja tradiționalul festival Wind Rock. Noutatea de anul acesta este că festivalul durează cu o zi mai mult, adică între 28 și 31 iulie. La ediția din acest an a „Wind rock Up”, o competiție de rock, au aplicat 36 de trupe, dintre care publicul a votat pe pagina de Facebook a festivalului și a ales deja șase, care vor concura în finala din 28 iulie.
Trimite articolul
XSuper!