„Prin acest eveniment, Timișoara devine capitala euroregională a artei contemporane și preluăm rolul de bună gazdă pentru toți acești artiști români și internaționali pentru diverși curatori, colecționari, pasionați de artă care au venit în număr mare și din țară, dar și din străinătate și în felul acesta sperăm că vom contribui la importanța culturală a orașului și punem și noi o cărămidă la construcția necesară pentru anul 2021 când Timișoara va reprezenta România în ceea ce înseamnă cultura. Pentru Timișoara, această ediție a Bienalei înseamnă un eveniment deschis către toți locuitorii orașului, cărora încercăm să le arătăm artă contemporană de o foarte bună calitate, cu o temă foarte aproape de publicul larg și anume «Viața-mod de intrebuințare». Artiștii surprind aspecte cotidiene, aspecte care sunt foarte aproape de copii, de adolescenți, de adulți, pentru că acestea sunt lucrurile care ne preocupă. Încercăm, ca și la prima ediție, să descoperim spații care nu au fost accesibile publicului și să le arătăm valența culturală pe care o au aceste spații industriale. Aici aș puncta mai ales Muzeul tramvaiului, fostul depou RATT, care nu trebuie ratat în acest an. Încercăm, în acest fel, să apropiem timișorenii de locuri uitate în propriul oraș. Dincolo de asta, avem un program de educație pentru copii, adulți, pentru familii, prin care încercăm să apropiem publicul timișorean avid de cultură, care poate încă nu a avut șansa să se apropie de arta contemporană, încercăm, prin aceste demersuri, să-i apropiem de acest lucru”, ne-a declarat Ovidiu Șandor, președintele Asociației Art Encounters.
La Timișoara, a început a doua ediție a Bienalei de artă contemporană Art Encounters care se desfășoară sub tema Viața – mod de întrebuințare. Timp de 5 săptămâni, timișorenii vor putea admira peste 300 de lucrări create de cei 150 de artiști, care vor participa la această a doua ediție. Lucrările vor fi expuse concomitent în 13 spații expoziționale tradiționale cum ar fi Palatul Baroc, Casa Artelor, Bastion, dar și în spații neconvenționale ca: fostul depou de tramvaie, Fabrica de Țigări, Uzina de Apă de la Urseni.
Curatorii bienalei sunt Ami Barak, curator independent și Diana Marincu, curator și critic de artă.
Art Encounters este organizat de Fundația Art Encounters, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură și Fundația Triade.
Mai multe detalii privind programul bienalei puteți găsi aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!