La Timișoara Air Show 2016, care va avea loc pe 21 mai (22 mai fiind data de rezervă, în funcție de condițiile meteo) vor participa, în premieră, membrii formației Baltic Bees, din Letonia. Aceștia vor veni cu șase aeronave L-39C Albatross, au anunțat organizatorii evenimentului aviatic.
„În programul de desfăşurare a exerciţiilor de acrobaţie aeriană din cadrul evenimentului se vor regăsi formaţii aeriene renumite precum: Iacării României – formaţie de 3 avioane de tip YAK 52TW şi ASALT, formaţie de 5 avioane ultraușoare ULM ( YR- 5259, I- 8583,YR- 5368,YR- 8583,YR- 5091). De asemenea, la eveniment vor participa reprezentanţi ai Statului Major al Forţelor Aeriene cu elicoptere de tip IAR 330 PUMA”, au precizat ogranizatorii.
Conducerea Aeroportului din Timișoara speră ca Timișoara Air Show să adune în acest an mai mulți spectatori decât în anii precedenți.
“Suntem convinşi de faptul că a treia ediţie a celui mai mare spectacol aerian din vestul ţării va înregistra un număr mai mare de spectatori faţă de ediţiile precedente. La fiecare ediţie aducem noutăţi în programul de zbor, încercând astfel să ne ridicăm la aşteptările unui număr impresionant de oameni cu care ne-am obişnuit să fie prezenţi la mitingul aerian.”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.
În perioada următoare vor fi anunțate detalii legate de accesul la spectacol și locurile de parcare disponibile în zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!