Luni, 6 februarie, Consiliul Local Timișoara a fost convocat de îndată, pentru a doua oară pe ziua de azi, pentru a dezbate un proiect privind „aprobarea documentației tehnico-economice-faza SF aferent obiectivului de investiții «Instalare turbină sau motoare de înaltă eficiență pentru producție de energie termică în sistem de cogenerare»”.
Proiectul prin care Primăria Timișoara (PMT) vrea să atragă fonduri de la Ministerul Energiei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prevede cumpărarea a zece turbine de înaltă eficiență pentru producerea în cogenerare a energiei termice și electrice. Valoarea totală a proiectului se ridică la 250 de milioane de lei, echivalentul a 51 de milioane de euro (cu TVA inclus) – dintre care aproape 209 milioane ar urma să fie acoperiți cu bani europeni. Însă, înainte de toate, Ministerul Energiei a transmis către PMT o cerere de clarificări, solicitând printre altele și actualizarea studiului de fezabilitate (SF).
„Primăria a cerut o prelungire a perioadei de răspuns la clarificări și i s-au acordat încă 5 zile. Studiul de fezabilitate a fost finalizat în urmă cu puțin timp. Pentru a putea depune la cererea de finanțare SF-ul actualizat este nevoie de aprobarea Consiliului Local Timișoara, de aceea primarul Dominic Fritz a decis convocarea de îndată a plenului, cu un singur punct pe ordinea de zi: aprobarea indicatorilor investiției și ai SF-ului actualizat. Termenul de depunere al clarificărilor solicitate de Ministerul Energiei este astăzi”, au transmis reprezentanții municipalității înainte ca proiectul să fie votat cu 20 de voturi pentru.
Consilierul local Roxana Iliescu (PRO România) a întrebat cine a întocmit SF-ul și cât a costat. Viceprimarul Ruben Lațcău i-a spus că studiul a fost făcut de Universitatea Politehnica Timișoara și nu a costat nimic.
Prin PNRR, măsura de investiții 3 – Dezvoltarea de capacități de producție pe gaze flexibile și de înaltă eficiență, pentru cogenerarea de energie electrică și termică în termoficarea urbană, se urmărește atenuarea provocărilor cu care România se confruntă în tranziția de la sursele de energie pe bază de cărbune și lignit. Investiția va asigura furnizarea de energie termică consumatorilor, în contextul eliminării treptate a cărbunelui și lignitului din procesul de producție a energiei electrice și termice.
Acest lucru se poate face prin crearea unor unități sau centrale de producție a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în sectorul încălzirii centralizate. Pentru a asigura o funcționare mai flexibilă a sistemului, precum și pentru a se reduce costul de producție al energiei termice, noua centrală de cogenerare cu zece turbine de înaltă eficiență ar urma să apară pe terenul de lângă CET Sud, situat în intravilanul Municipiului Timișoara, a cărui suprafață este de 4767 mp.
„Soluția tehnică de principiu propusă constă în montarea a 10 motoare termice de cogenerare cu puterea de 4,5 MWe şi 4,4 MWt fiecare într-o hală metalică, cu suprafața de 1641 mp, regim înălțime parter, conectate la sistemul de utilități din cadrul CET SUD”, se arată în proiectul votat și aprobat de consilierii locali.
În momentul de față, prepararea apei calde se face din aburul produs în trei cazane de abur, utilizând o tehnologie ineficientă economic.
Trimite articolul
Xdoamna Iliescu e ca de obicei against ? Daca se face de ce nu seface, daca nu se face de ce se face, daca se face si nu se face in acelasi timp de ce nu schimbam ordinea si sa nu se faca si abia apoi sa se faca ? O fi inghitit in sec cand a aflat ca SF-ul de la UPT a costat 0 lei si chiar si el trebuie refacut ? Ce l-ar mai fi ciocanit ea pe Latcau , dar din pacate atrebuit sa se abtina acum.
Deci cum? au avut sedinta de dimineata pentru votarea bugetului si apoi au mai avut inca una hodoronc tronc pentru pnrr? Si maine mai au inca una aia ceruta de consilieri? 🤣😂🤣😂😅🤪
Organizare nu gluma, se vede cine a fost “project manager” la multinationala!
Dar parca colderm nu era eligibil pentru pnrr si trebuiau infiintate niste companii noi pentru a accesa banii?!?
Nici n-a durat mult sf-ul, rugam politehnica sa faca si implementarea proiectului gratuit si uite asa ne incadram sa fie gata pana in 2026. Si daca nu e gata, ce mare smecherie, mai marim niste taxe si dam banii inapoi🤪
-
Degeaba a fost manager la multinationala cand ai dea face cu pnlisti si psdisti. La aia iti trebuie un cioban.
-
Mie mi se pare ca e ce trebuie in cazul asta. Si degeaba si “cioban”. cum ma sa planifici atat de prost, cum? Ce s-a intamplat asa deosebit, ca se vorbeste de turbinele alea de prin mai anul trecut, cum sa mai ceri o sedinta “de indata” dupa ce dimineata ai avut sedinta? Si sa le vari la consilieri niste foi sub nas si sa le zici hai votati ca e urgent? Ce e asta? asta e revolutia bunei guvernari sau
#idiocracy 🤪? ce le mai place la unii neo-bolsevismu… -
Un patron de ciobani, cum a mai fost unu , dar a iesit la pensie
-
Mie mi se pare ca e ce trebuie in cazul asta. Si degeaba si “cioban”. cum ma sa planifici atat de prost, cum? Ce s-a intamplat asa deosebit, ca se vorbeste de turbinele alea de prin mai anul trecut, cum sa mai ceri o sedinta “de indata” dupa ce dimineata ai avut sedinta? Si sa le vari la consilieri niste foi sub nas si sa le zici hai votati ca e urgent? Ce e asta? asta e revolutia bunei guvernari sau
#idiocracy 🤪? ce le mai place la unii neo-bolsevismul…
-
ai cam deranjeaza ….Ar putea in rest totul roz deja se impart banii intre ei
Inca o institutie la care o sa puneti 8 directori…
asta e inca unul din zecile de proiecte depuse pe PNRR, POIM etc versus “zero proiecte” cum acuza trompetele robuliene …
-
Ce vorbesti tu acolo cu zeci de proiecte, sunt de fapt MII de proiecte!😂🤣
Ia vezi pe pagina lui Roxana (care il prind ca comenteaza de “lui”, il rog sa fie in stare intai sa explice de ce nu e de ex. si “Ionelului”. apoi poa’ sa scrie si de alelalte greseli fi v ar gramatica🤪)
Si uite asa vedem ca atunci cand iti trebe’ sefeu, nu mai ai, le+ai consumat pe “proiectele” cu dedicatie pentru firme de apartament. Ce ti-e si cu sefeurile astea si cu revolutia bunei guvernari… Noroc ca transparenta NU e negociabila🙈🤪
Lasati, ca se baga PNL si PSD si Pro si fac ei ce fac ca sa nu se faca. Sa moara capra vecinului, asta e sloganul lor. Si dupa aia toti guitza aici ca primarul nu face, de parca primarul ar fi singurul care decide, care face si drege. Cu PNL-ul ca aliat, iti aduci aminte de proverbul, Daca ai PNL ca prieten, nu mai nevoie de dusmani!