Potrivit datelor furnizate de DSP Timiș, prefectura raportează, pentru sâmbătă, o rată de infectare de 4,05 în Timișoara, în scădere de la 4,26 cât era vineri.
În cazul în care incidența continuă să scadă în Timișoara, mai avem doar două weekenduri cu restricții mai dure la sfârșit de săptămână. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în 10 aprilie și a stabilit că aici se aplică, timp de 14 zile, măsurile de protecție aferente localităților cu incidența între 4 și 7,5/1000 de locuitori. Mai precis, magazinele și terasele se închid la ora 18 și carantina de noapte intră în vigoare de la ora 20 doar în weekend. Măsurile sunt reevaluate la 14 zile de la instituire, astfel că pentru Timișoara ar trebui să se reunească CJSU în 24 aprilie. Ca să scape de restricțiile din weekend, Timișoara trebuie să scadă sub 3,5 la mia de locuitori.
Rata scade și la nivel de județ, de la 3,76/1.000 locuitori (vineri), la 3,6/1.000 locuitori (sâmbătă).
Avem 38 de localități cu o incidență peste 3 la mia de locuitori și 27 cu incidența peste 1,5 la mie, iar cea mai mare rată este raportată la Peciu Nou – 10,89, în scădere față de ziua de vineri, când era 11,59 la mia de locuitori.
Conform DSP, calculul incidenței de infectare cu virusul SARS-CoV-2, la nivelul județului Timiș, în ultimele 14 zile, are la bază o metodologie și ține cont de numărul total de rezultate pozitive pentru persoanele confirmate pentru prima dată și care sunt raportate până la data transmiterii informării.
Localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 3/1000 locuitori:
Peciu Nou 10.89
Giulvăz 9.85
Gătaia 7.65
Jebel 7.64
Giera 7.42
Birda 6.61
Maşloc 6.51
Dumbrăviţa 6.33
Ghizela 5.94
Pădureni 5.77
Parţa 5.72
Şag 5.64
Sânmihaiu Român 5.50
Moşniţa Nouă 5.20
Checea 5.15
Nădrag 4.97
Topolovăţu Mare 4.90
Remetea Mare 4.84
Orţişoara 4.82
Buziaş 4.57
Pişchia 4.48
Traian Vuia 4.46
Biled 4.36
Dudeştii Vechi 4.34
Bucovăţ 4.33
Timişoara 4.05
Giarmata 3.92
Lugoj 3.86
Şandra 3.82
Săcălaz 3.54
Sacoşu Turcesc 3.48
Giroc 3.47
Sânandrei 3.47
Fibiş 3.45
Voiteg 3.22
Sânnicolau Mare 3.10
Coşteiu 3.03
Dudeştii Noi 3.03.
Localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 1,5/1000 locuitori :
Vălcani 2.85
Otelec 2.75
Satchinez 2.75
Chevereşu Mare 2.72
Becicherecu Mic 2.68
Cenei 2.64
Recaş 2.52
Victor Vlad Delamarina 2.45
Liebling 2.43
Belinţ 2.39
Tormac 2.39
Fârdea 2.35
Cenad 2.28
Ghiroda 2.28
Deta 2.23
Moraviţa 2.18
Oraş Ciacova 2.12
Făget 2.07
Tomeşti 2.04
Secaş 2.02
Saravale 1.96
Niţchidorf 1.82
Mănăştiur 1.75
Lovrin 1.70
Variaş 1.66
Banloc 1.62
Uivar 1.62.
Editor – Dan Oancia.
Trimite articolul
XIn modul cum merge campania de vaccinare adica extraordinar de prost si cum se aplica si se respecta masurile de distantare la fel de prost si cu toate isteriile unora fara creier si fara minte in legutura cu terase,moluri,sali de sport,centre comerciale,care au devenit indispensabile pentru economie totul imbinat cu masurile la fel de proaste ale guvernului si celor din subordine prefectura,dsp,primarie si celellate fara numar si fara scop inca mult timp de acum inainte,ani,vom vedea asemenea liste prin tot felul de publicatii si viata nu va mai reveni la normal cum poate sa fie o situatie buna cind zilnic mor oameni,spitalele sint pline, ati la fel,zilnic sint sute de cazuri in judet si mii pe tara,dar atentie,acestea sint cele descoperite,nu existente,cele existente sint cel putin de zece ori mai multe,in tara nu se face secventierea ca nu sint specialisti,ca nu sint laboratoare,ca nu sint bani,nu sint bani nici pentru testele acelea care se pot face oriunde,nu se testeaza masiv in marile companii cu mii de oameni,in scoli,totul merge spre mai rau,iar comentariile ulterioare care vor apare daca vor apare din partea unor idioti nu ma intereseaza.
-
MUSTA, tu ești?
-
Nu prea ai multa minte
-
Astia doi de mai sus sint niste idioti patentati si se vor trezi asta daca se vor trezi desi eu ma indoiesc ca sint mult prea prosti atunci cind vor contacta virusul pentru ca sint retatdati nu poarta masca nu respecta ceea ce este de respectat si nici nu se vaccineaza.
-
Port tot timpul masca, mă spăl pe mâini, nu am contactat virusul nici eu nici membrii familiei, sunt vaccinat și cu a doua doză. Vaca aia de Mariana a scris că nu merge bine campania de vaccinare… In Timișoara exista centre unde mergi cu buletinul și te-ai vaccinat.
-
-
Cautati “Ce e Covidul, ce e Vaccinul – Dr. Mihaela Secară, manager la spitalul județean Bacău”
-
De ce am valida toti prostii ce zic prostii pentru prosti cautandu- le prostiile?
-
Ca sa nu validam numai prostii ce zic prostii pentru prosti obedienti care mănâncă din palma celor care nu dau doi bani pe sănătatea sau libertatile lor si doar ii vor prosti, obedienti si consumeristi si care nu pun întrebări . Adica exact cum sunt prostii ca tine in Iua de azi
-
Prostul s- a auzit chemat, asa ca prostul regurgiteaza prostii, facand o inversare imaginara a statutului sau social, stiind el la scara macro cum sta treaba. In realitate, este un prost ce zice nimic. Cititorul perfect al articolului mentionat de celalalt prost.
-
-
Daca
Sunt multi gargaragii prin Timisoara .
Tembeloizi care Carantina nu vor , Masca nu accepta , Vaccinare nu concep , iar protejarea celorlalti nu-i intereseaza .
Mi-e sila sa fiu contemporan cu indivizi care au Creierele Varza , populate cu Atavisme specifice Evului Mediu .
Carte lipsa Cultura Zero reactii de Analfabeti . Vai de steaua lor .
Sa se duca invirtindu-se in Afganistan, , Iran sau Centru Africii unde Scoborirea din Copac a avut loc acum citeva secole.
-
din pacate, aceste specimene devin majoritare, incet, incet
oriunde te uiti, 7 din 10 persoane nu au masca sau o poarta sub nas, inclusiv cand se afla in zonele aglomerate sau marketuri … si apoi dau vina pe masuri, ca nu sunt eficiente … si mai apoi, se aduna cu zecile, la protest, evident fara masti -
Ia vezi tu de ce in Texas e tot in scadere rata de infectare, cu toate ca au renuntat la masti de mai bine de o luna.