Reprezentanţii municipalităţii afirmă că, la insistenţele lor, miercuri s-a făcut un pas important în ceea ce priveşte finanţarea de către Guvern a acestei investiţii, construirea Corpului B al Spitalului „Louis Ţurcanu”.
„Am primit de la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş o adresă, generată de această instituţie pe baza adresei Ministerului Sănătăţii nr. N.B./7160/05.09.2014, prin care ni se aduce la cunoştinţă că ne-a fost repartizată suma de 5 milioane lei, «în cadrul fondurilor alocate pe anul 2014 din sursa de finanţare “bugetul de stat”, la titlul VI “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” (…) Abia acum, pe baza acestei înştiinţări, Primăria Municipiului Timişoara poate proceda la rectificarea de buget prin care în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 se include şi această sumă”, afirmă primarul Nicolae Robu.
Edilul a precizat că un proiect de hotărâre în acest sens se va regăsi, ca punct suplimentar, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de consiliu local care a fost convocată oricum pentru vineri.
Robu susţine că banii nu au fost însă viraţi efectiv nici acum şi cere oricum Guvernului să-şi asume în proporţie de 50% finanţarea acestui obiectiv.
„Banii nu au fost încă viraţi nici măcar în conturile Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Timiş – drept urmare, eu, încă, tot ZERO LEI voi avea notat la rubrica bani primiţi de la Guvern de către Municipiul Timişoara. Totuşi, în spiritul de fair-play care ne caracterizează, apreciem acest pas, un pas important întru crearea condiţiilor tehnice ca banii să poată fi la un moment – sperăm cât mai curând – efectiv viraţi. Cer, în continuare, Guvernului, să asume cel puţin 50% din valoarea acestui extrem de important obiectiv al Timişoarei (…) şi nu doar circa 5%, cât a asumat până la ora actuală”, a conchis primarul.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 9 milioane de euro. Vorbim despre un nou imobil, cu demisol, parter şi şase etaje care ar urma să fie construit la Spitalul de Copii. Guvernul a mai prevăzut fonduri în trecut pentru acest obiectiv, dar banii n-au putut fi cheltuiţi pentru că autorităţile locale nu aveau nici studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic la data respectivă, demersurile s-au lungit, iar finanţarea a fost pierdută.
Articole pe aceeași temă:
Robu inca asteapta banii promisi de Guvern pentru Spitalul de Copii
La o luna dupa anunt, Guvernul a alocat 5 milioane de lei pentru Spitalul de Copii
Citiți principiile noastre de moderare aici!