„Vom aborda altfel această problemă a persoanelor cu dizabilităţi, în sensul că nu ne vom duce la angajatori să-i rugăm să ofere locuri de muncă pentru aceste persoane, ci vom lua legătura cu cei care au dizabilităţi – fizice sau psihice – şi vom încerca să le găsim punctele tari, cunoştinţele, abilităţile şi deprinderile, le vom perfecţiona prin pregătiri şi diverse cursuri, astfel încât să mergem la angajatori cu persoane gata formate şi potrivite locurilor de muncă oferite. Grupul nostru ţintă îl reprezintă persoanele cu vârsta peste 18 ani din regiunea Vest, care doresc să îşi găsească un loc de muncă”, explică Theofild Lazăr, coordonatorul proiectului. Acesta spune că, în 2 ani, se doreşte integrarea pe piaţa muncii a 100 de persoane, dintre care 50 să fie angajate minim pentru şase luni de zile.
Despre acest centru – similar cu alte două inaugurate la Bucureşti şi Craiova – Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a precizat că „este un centru complementar serviciilor oferite de stat acestor persoane, un centru de la care dorim un parteneriat benefic” . Pe de altă parte, reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi din Timiş spun că, până la a li se găsi locuri de muncă, „aceste persoane au nevoie de acces în mediul urban, de acces în locuri publice încă nepregătite pentru ele şi abia apoi putem vorbi de acces pe piaţa muncii”.
Centrul de la Timişoara a fost realizat de Asociaţia Colfasa, în cadrul proiectului european “Integrare pe piaţa muncii: şanse sporite pentru persoanele cu dizabilităţi”. În cadrul centrului timişorean vor fi oferite persoanelor cu dizabilităţi servicii de consiliere familială, servicii de terapie individuală şi de grup, informare şi consiliere profesională. Mai multe informaţii se pot găsi şi pe www.sansalamunca.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!