Societatea de Drumuri Municipale se ocupă singură de străzile și trotuarele din Timișoara încă din anul 2017. Are monopol, prin atribuire directă, adică fără licitație. Practic, SDM se ocupă de întreținerea și reparațiile străzilor, aleilor, trotuarelor, podurilor, pasajelor și pasarelelor din Timișoara vreme de pe patru ani. În 2019 a avut 399 de angajați, față de 383 câți avea în urmă cu doi ani. Din 2016 tot crește numărul angajaților, semn că societății îi merge bine numai cu lucrări de la primărie.
Pe lângă străzi și trotuare, SDM mai are în grijă și semnalizarea rutieră, adică indicatoare, semafoare și marcaje, dar și sistemul Timpark, de unde încasează mare parte din venituri. Pe anul 2018, Drumuri Municipale a luat 1 milion de euro din bugetul local doar pentru marcaje rutiere și 2 milioane de euro din sistemul de parcare.
Societății primăriei nu i-a mers deloc rău nici anul trecut. Din raportul trimis primăriei pe anul 2019 reiese că SDM a avut venituri totale de 65,9 milioane de lei, din care 53,7 milioane de lei doar de la primărie (față de 47,8 milioane de lei pe 2018 – n.r.). 10,6 milioane de lei le-a luat de la șoferii care au parcat în sistemul Timpark. Menționăm cu sumele sunt calculate cu tot cu TVA, fiind trecute fără TVA în raport.
8 milioane de euro pe străzi și trotuare
Din totalul de 53,7 milioane (11,1 milioane de euro), 39,1 milioane de lei (8 mil. euro – n.r.) i-a luat doar pentru lucrări de întreținere și reparații străzi, cu 6,6 milioane de lei mai mult ca în urmă cu doi ani. Pentru 195.483 metri pătrați de carosabil și 43.686 metri pătrați de trotuare. Suprafața la carosabil este aproape dublă față de anul 2017, de exemplu, dar la trotuare a scăzut.
SDM a primit pe anul trecut cu aproape 90% mai mult față de acum doi ani pentru întreținerea străzilor de pământ și piatră spartă: 1,89 milioane de lei pe 2019 față de aproape 1 milion în 2018. Suprafața „atacată” e mai mult decât dublă în cest caz: de la 12.333,27 mp de carosabil la 30.556 mp.
Pentru combaterea poleiului de pe străzi, pentru că zăpadă n-a prea fost anul trecut, Societatea de Drumuri Municipale a primit aproape 320.000 de lei, iar pentru serviciile de curățenie prestate pentru PMT – pentru diverse instituții și toaletele publice – a încasat 921.596 de lei.
Indicatoare, semafoare și marcaje de peste 2 milioane de euro
Profitabile sunt și semnalizările rutiere, de care SDM se ocupă singură de câțiva ani. 11,5 milioane de lei (2,3 mil. euro – n.r.) s-au dus din bugetul local pe „lucrări de întreținere a semnalizării rutiere” în anul 2019. Doar semafoarele au fost 3,09 milioane de lei, indicatoarele rutiere au fost 1,8 milioane de lei, iar verificarea lor a fost 1,2 milioane de lei. Cei mai mulți bani au mers pe marcaje rutiere: aproape 5,2 milioane de lei (echivalentul a peste 1 milion de euro – n.r.) din totalul de 11,5.
Peste 700 de locuri de parcare noi, dar străzile sunt secrete
Raportul SDM ne arată că societatea primăriei a primit 10,69 de milioane de lei (2,2 mil. euro) pentru administrarea parcărilor. Din abonamente, carduri, parcări, vouchere, SDM, blocări roți sau taxe de penalizări a făcut 10,4 milioane, iar diferența a venit din „chirii parcare”.
Dacă în raportul pe 2018 eram informați că SDM a amenajat 379 de locuri de parcare noi pe anumite străzi, chiar și pe strada pe care locuia șeful Direcției de Drumuri din primărie, anul acesta aflăm că în 2019 „a explodat” numărul de locuri de parcare. Ar fi făcut 763 noi, dar SDM le ține secret, așa că nu a mai trecut străzile în documentul cu care s-a dus în fața primarului. Cine să și verifice?
Fără studii și planuri pentru parcări noi
De altfel, spre deosebire de alți ani, specialiștii în drumuri de la SDM nu ne mai informează nici măcar câte proiecte de parcări noi sau studii a făcut.
Societatea primăriei a încasat totuși și din „lucrări pentru diverși beneficiari, vânzări de materiale și produse finite”: 627.421 lei. A închiriat utilaje cu aproximativ 3.000 de lei, a modernizat străzi în comuna Birda de 203.432 lei. Tot în Birda asfaltase și în 2018, dar de aproape 160.000 de lei.
Conturile SDM s-au mai umplut cu următoarele sume: 131.078 lei din afișaj, 445.798 lei din ridicări auto și 231.528 lei din închirieri spații către terți.
SDM s-a ocupat cu întreținere și reparații drumuri și străzi, construcții de drumuri și străzi noi, construcții civile, administrare parcări publice, administrare panouri de afișaj, servicii de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public ori parcate neregulamentar, servicii publice de curățenie, activitate de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza Timișoarei, comercializare de materiale și semifabricate, lucrări de deszăpezire și combatere a poleiului, încercări de laborator.
Articole pe aceeași temă:
Societatea de Piețe a ajuns la pierderi de peste 180.000 de euro, cu șeful Ionuț Nasleu
Calculele STPT cu transportul public: cu 20 de milioane mai multe călătorii de la un an la altul
Trimite articolul
XSDM = sifonare ban public firma preferata a pletosului !
Pai banii pentru masina Mercedes daruita primarului, pentru catargele montate spe surpriza primarului, trotuarele sotron etc.
De unde bani daca nu din banii alocati de primarie sau mai bine zis de primar insusi doar are si el partea lui din acest buget
Ce semnalizare rutiera de 2.3 milioane? Am cerut o oglinda de un an. Pardon, nu eu, ci IPJ. Evident ca nu s-a pus. Probabil a iesit din bugetul acesta infim.
Cl. Sagului a fost reasfaltata de SDM 2 ani la rand si e plina de fisuri care vor deveni gropi. SDM e o rusine!
SDM = imbecili incompetenti aroganti si hoti. De la opinca la vladica, dar mai ales “injinerii”.