IT Congress va avea loc săptămâna viitoare şi îşi propune să înlesnească accesul direct la cele mai recente tehnologii şi să pună în legătură directă publicul şi reprezentanţii şi specialiştii brand-urilor de top în domeniu – VMware, Cisco, EMC, Oracle, Xerox, HP, NetApp, Dell, Intel, IBM, Juniper, McAfee, Lexmark, Microsoft şi Eset.
În decursul celor două zile de eveniment, participanţii vor avea acces la prezentări, workshop-uri şi demo-uri live desfăşurate în paralel în cinci săli. Desigur, partea teoretică va fi susţinută şi de o parte de prezentare practică. În cadrul IT Congress este organizat un spaţiu expoziţional de 2.000 mp, în care se pot testa echipamente şi soluţii IT de ultima oră, se pot purta discuţii directe cu producătorii şi specialiştii din domeniu.
Evenimentul se desfăşoară în Timişoara, la Expovest, în perioada 17-18 mai 2011, între orele 9.00-18.00. Participarea la IT Congress este posibilă numai pe bază de înregistrare. Aceasta se poate face online, pe site-ul evenimentului, la adresa www.itcongress.ro, până în data de 13 mai 2011.
Citiți principiile noastre de moderare aici!