În luna mai, edilul-șef anunța că încă nu are o echipă perfectă la Direcția de Patrimoniu și ca totul să se miște mai repede e nevoie de două direcții. Deci, de doi șefi.
A reușit să înființeze, fără tam-tam, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse Est și Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse Vest. Numirile s-au făcut tot fără prea multă vâlvă, astfel că Florin Răvășilă, fostul consilier personal al primarului, este acum director în primărie. Exact așa cum se zvonea că se va întâmpla. Cel de-al doilea director de la Patrimoniu este Mihai Boncea, cel care a condus direcția cu titlu interimar, fost șef al Biroului de Locuințe din PMT.
„Am aprobat demult în consiliul local, dar nu am putut pune în practică decizia până nu am primit aviz de la ANFP. Cam de două săptămâni am făcut numirile. Am împărțit orașul în două. O direcție, cea de vest, este condusă de Mihai Boncea, iar cealaltă direcție, cea de est, de Florin Răvășilă”, ne-a dezvăluit Nicolae Robu.
Edilul-șef spune că așteaptă o mult mai mare eficiență, mai ales în ceea ce privește inventarierea patrimoniului. A început verificarea tuturor contractelor primăriei.
„Aștept o mult mai mare eficiență în primul rând a activității de inventariere a patrimoniului, de verificare a tuturor contractelor pe care le avem: de închiriere, de concesiune, îndeplinirea obligațiilor prevăzute în aceste contracte. Și, evident, organizarea de licitații acolo unde legea permite să fie organizate, pentru că eu consider anormal să mai existe – și sper să nu existe – situații în care anumite bunuri publice sunt folosite fără licitație. Nu știu cazuri, dar au fost. Sunt situații în care, din cauza unor litigii sau a altor motive, legea nu permite organizarea de licitații. Și atunci pui întrebarea: lași să folosească gratuit acel bun sau recurgi la o fișă de calcul? Noi am recurs la acele fișe de calcul, dar la ele trebuie să se recurgă numai în mod excepțional, în lipsa altui instrument, pentru că regula trebuie să fie licitație”, a explicat primarul.
Cele două structuri poartă numele Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse Est, respectiv Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse Vest, iar directori sunt Florin Răvășilă, respectiv Mihai Boncea, ambii cu titlu interimar, până la organizarea concursurilor pe post.
Deși sunt doi șefi, cele două structuri funcționează cu aceiași oameni de la vechea direcție, care au fost împărțiți și ei pe zone.
„I-am mobilizat la maximum, să se ocupe fiecare de tot ce înseamnă aspecte de patrimoniu. Sunt aceiași oameni deocamdată, dar vom mai face angajări. I-am împărțit în două. Nu știu câți sunt, nu sunt foarte mulți. Nu sunt destui, ne mai trebuie. Să vină oamenii la concurs, salariile sunt bune, dar este răspunderea mare, e adevărat, și de asta lumea nu se înghesuie”, a conchis Robu.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2038195″]
[related-post post_id=”2010257″]
[related-post post_id=”2006658″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!