Peste o sută de persoane s-au adunat în centrul Timișoarei pentru a participa la un Marș al Autismului. Din fața Operei Națională până la Catedrală și de acolo până în Piața Unirii și înapoi, persoane care suferă de autism, alături de părinți și prieteni, au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă. „Autismul nu este o condamnare la moarte. Se poate trăi cu autism, dar, din păcate, nu este o boală vindecabilă. Acest lucru nu se poate face pentru că încă nu se știu cauzele care conduc la autism“, ne spune Laila Onu, directorul Fundației Pentru Voi, organizatoarea evenimentului în Timișoara. Ea a precizat că unul din 110 copii născuți este autist. Iar dacă este diagnosticat la timp, înainte de împlinirea vârstei de trei ani, prin tratamente speciale, copilului i se pot diminua manifestările bolii.
Bolnavi sau nu, prichindeii s-au distrat desenând și imaginănd o lume în albastru. După Marșul Autismului, clădirea Operei din Timișoara a fost luminată în albastru de niște reflectoare amplasate în fața acesteia. Iar pentru a atrage și mai mult atenția asupra acestei boli, o sută de baloane au fost lansate spre cer de o persoană care suferă de autism. Albastru a fost culoarea aleasa de organizații din întrega lume pentru a atrage atenția asupra autismului.
M.M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!