Primarul Nicolae Robu a venit, în primăvară, cu ideea ca localităţile periurbane ale Timişoarei să devină un fel de arondismente ale municipiului, să se unească toate pentru a se dezvolta într-un concept comun, ca o adevărată metropolă. Atunci nu discutase cu primarii comunelor din jurul Timişoarei, care nu prea s-au arătat receptivi la asemenea idei în trecut, dar Robu nu a renunţat la plan.
„Nu vreau să creadă cineva că ideea cu Metropola Timişoara a fost doar aşa, o idee abordată conjunctural. Eu am convingerea că Metropola Timişoara se va crea mai devreme sau mai târziu, pentru că acesta este cursul firesc al lucrurilor. Trebuie să se înţeleagă, de către toate comunităţile din jurul Timişoarei, că este în interesul tuturor să ne dezvoltăm ca o unitate administrativ-teritorală unică, cu un masterplan unic, să stabilim la nivelul acestei comunităţi şi acestei unităţi administrativ-teritoriale care ar fi Metropola Timişoara unde facem un obiectiv de un fel, unde facem un obiectiv de alt fel… Pe arealul Metropolei Timişoara va trebui să avem şi cel puţin un lac de exemplu. Cât de frumoase sunt lacurile Bucureştiului şi cât farmec aduc aceste lacuri oraşului. Cine îşi poate imagina ce ar fi Bucureştiul fără lacurile respective (…) Un primar are obligaţia să gândească pe termen lung”, a declarat Robu.
Edilul-şef a anunţat că i-a trasat ca sarcină unuia dintre consilierii săi personali, lui Marian Constantin Vasile, să aducă acest subiect în atenţia Consiliului Consultativ Economic al Timişoarei, for din care fac parte reprezentanţi ai administraţiei locale, ai mediului economic, de afaceri, ai mediului universitar etc.
„Vă informez că i-am cerut consilierului meu personal Marian Vasile ca la proxima întâlnire cu Consiliul Consultativ Economic să transmită membrilor consiliului că eu îi rog să abordeze ca proiect prioritar, în jurul cărora să genereze idei, proiectul Metropola Timişoara. Acolo sunt oameni cu mintea deschisă, cu competenţe serioase în domeniile lor de activitate şi cu viziune mai largă şi vreau să văd şi punctele lor de vedere, pentru că noi trebuie să pregătim această idee. Nu se poate materializa de pe azi pe mâine. Trebuie să facem ca cetăţenii să înţeleagă beneficitatea ideii, pentru că aşa ceva nu se poate face cu forţa”, a adăugat Robu.
În opinia sa ar trebui gândite într-un masterplan unic atât reţeaua de transport în comun şi cea de utilităţi (canalizare, apă, gaz, electricitate, comunicaţii etc.), cât şi unde vor fi parcurile industriale – ce fel de industrii vor fi dezvoltate, unde vor fi locurile de agrement – ce fel de locuri de agrement, unde vor fi campusurile sportive, ce instituţii culturale mai trebuie dezvoltate etc.
Deocamdată există doar discuţii pe această temă…
Alte articole pe aceeași temă:
Sa fim metropola: Nicolae Robu propune unificarea Timisoarei cu toate comunele din jur!
Citiți principiile noastre de moderare aici!