Oamenii legii trebuie să-i prindă în flagrant pe făptași pentru a-i putea sancționa. Din ianuarie 2015 și până în luna ianuarie a acestui an au amendat peste 2.000 de nesimțiți, adunând la bugetul local peste 100.000 de euro, arată statistica prezentată de Poliția Locală Timișoara la solicitarea Tion.ro.
Cele mai „murdare” locuri din oraș devin parcurile, stațiile RATT și zonele pietonale, în funcție de gunoaiele lăsate de trecători pe domeniul public. Unora le este deosebit de greu să păstreze resturile de la mâncare sau chiștoacele de țigară până ajung la un coș de gunoi. Drept dovadă, chiar și jardinierele din centrul istoric au fost transformate în coșuri de gunoi sau scrumiere. Aceasta cu toate că pe fiecare stradă din Cetate au fost puse coșuri de gunoi…
„Polițiștii locali au aplicat în anul 2015 și luna ianuarie a acestui an un număr de 2.060 de sancțiuni conform HCL 371/2007 pentru aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public, inclusiv coji de semințe, precum și orice alte deșeuri, în această categorie intrând și chiștoacele de țigări. Valoarea sancțiunilor se ridică la 476.500 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în parcuri, stațiile mijloacelor de transport în comun, zone pietonale”, au declarat reprezentanții Poliției Locale pentru Tion.ro.
Conform HCL 371/2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor în Timișoara, amenzile pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public sunt între 500 și 1.000 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!