Distanțarea fizică nu se poate face în trafic la Timișoara. După ce ne-a spus că stă prea departe de primărie ca să pedaleze spre locul de muncă, edilul Timișoarei ne explică acum de ce în capitala Banatului nu vom vedea piste de biciclete pe carosabil. Nici măcar pentru o perioadă, cât mai suntem încă în pandemie de coronavirus. Motivul? S-ar lăsa cu proteste și ar crește poluarea.
„Ar ieși niște proteste de nu vă puteți închipui. Nu puteți poate să vă imaginați, nefiind în interiorul problematicii, ce consecințe negative ar fi pentru mii și mii de timișoreni, pentru toți până la urmă S-ar crea niște ambuteiaje cumplite. Având ambuteiaje, am avea și poluare, să fie foarte clar! Cea mai mare poluare se produce când se apasă pe pedala de accelerație! Când sunt ambuteiaje, te duci câțiva metri, te oprești, apeși pe accelerație, mai mergi câțiva metri, iar te oprești, din nou apeși pe accelerație și tot așa. Se degajă noxe și printre noxe la loc de frunte este dioxidul de azot. Noi și așa avem probleme cu cantitatea de dioxid de azot”, a explicat primarul Timișoarei.
Șoferii și-ar măcina nervii și ar consuma timpul în trafic
El susține că pistele de biciclete „desenate” chiar și temporar pe șosea ar avea consecințe asupra… calității vieții în Timișoara. Pentru că șoferii și-ar măcina nervii și ar pierde mult timp în trafic.
„Dacă am face ceea ce spuneți că au făcut alții, eu vă garantez că ar fi un adevărat dezastru, și ecologic, și ca nemulțumire masivă a cetățenilor, care și-ar măcina nervii și ar consuma timpul în trafic. Fiecare bandă în plus pe care am creat-o, fiecare modernizare, și sunt foarte, foarte multe, au adus o îmbunătățire considerabilă în trafic. Dacă acum am face pași înapoi, ar fi o eroare foarte, foarte gravă”, precizează edilul-șef.
Primarul ne dă, din nou, asigurări că are „tot respectul pentru bicicliști” și că vrea să le asigure condiții cât mai bune. De asemenea, el nu înțelege de ce primăria este criticată pentru că mută un traseu dedicat celor care se deplasează pe două roți pe trotuar, în timp ce se și lărgește trotuarul.
„Am tot respectul pentru bicicliști și vreau să le asigurăm condiții cât mai bune, și de confort, și de securitate. Unii ne-au criticat că pe Bd. Republicii mutăm pista care era pe carosabil pe trotuar. Cum să critici așa ceva, când de fapt noi lărgim trotuarul? (…) Bicicliștii vor putea circula cu treceri line de pe carosabil pe trotuar, în siguranță, nu cu toate emoțiile pe care le-au avut până acum, mai ales când în dreptul lor au ajuns troleibuze sau autobuze acolo, în curbă”, mai explică acesta.
Pista despre care vorbește primarul este chiar primul traseu pentru bicicliști amenajat pe carosabil în Timișoara, cel de pe Bd. Republicii, care trece pe lângă Opera Română.
„Nu vreau să desființăm benzi carosabile, ar fi un dezastru ecologic”
Pentru continuitatea pistelor de biciclete nu se poate renunța la benzi de circulație. Ar fi un dezastru ecologic, spune edilul.
„Vrem să avem o rețea de piste de biciclete care să permită continuitate de trasee pe bicicletă, de la cât mai multe puncte importante spre cât mai multe puncte importante. Vrem să facem o rețea regională, vrem ca în toate localitățile periurbane să existe condiții de a se merge, de a se veni cu bicicleta. Dar, cu toate acestea nu vreau, și o spun răspicat, încă o dată, cu tot respectul pentru toate opțiunile, nu vreau să desființăm benzi carosabile, pentru că ar fi un dezastru ecologic. Adică atât cât am câștigat prin împuținarea mașinilor ar fi anulat și s-ar adăuga ca elemente negative de creșterea poluării datorită lipsei de fluență în trafic. Nu putem să ignorăm și uzurile mașinilor, nervii oamenilor, uzurilor cauciucurilor, pornire-oprire, și inclusiv a carosabilului în urma acestor variații de viteză”, mai explică primarul orașului.
În prag de infringement
Vă reamintim, în marile orașe din Franța sau Germania se investesc sume frumoase în această perioadă pentru transportul alternativ, oamenii fiind încurajați să nu se înghesuie în mijloacele de transport sau în mașini și să păstreze distanțarea fizică pe bicicletă sau pe alte mijloace de transport ecologice.
Detalii, AICI!
Timișoara stă destul de rău la capitolul poluare și a fost avertizată recent de autoritățile europene. Comisia Europeană a demarat deja procedura de infringement și a trecut Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și București pe lista neagră a poluării cu dioxid de azot. Administrațiile locale din cele patru orașe au patru luni la dispoziție să ia măsuri. Primarul Timișoarei a anunțat ca o primă măsură interzicerea circulației autocarelor și camioanelor cu motor sub Euro 4.
În același timp, Primăria Timișoara a contractat o firmă care lucrează deja la un studiu de prefezabilitate pentru o așa-zisă autostradă pentru biciclete, care să lege orașul de la est la vest și de la nord la sud. Se lucrează și la un proiect tehnic pentru amenajarea unei rețele urbane de piste de biciclete, care cuprinde 55 de străzi.
Articole pe aceeași temă:
Lista celor 55 de străzi pe care se va extinde rețeaua de piste de biciclete din Timișoara
Trimite articolul
XDezastrul ecologic poarta in Timisoara un nume: Robu Nicolae!
-
Banuiesc ca scrieti acest comentariu in timp ce scanati produsele la profi
-
Inca o data se vede atitudinea si comportamentul dispretitor si dictatorial la adresa noastra al primarului N Robu.
Nu vrea muschul lui Lae piste de biciclete pe strada deci nu se fac.
Vrea muschiul lui Lae fantani muzicale cu iluminat dinamic in intersectii, deci se fac. (sau se chetuie bani pentru nenumarata studii)
De mai avem atatea directii si departamente in primarie cu zeci de angajati cand numai bunul plac si cheful lui Lae conteaza ?Acest oras in loc sa aiba o administratie democratica cu implicarea cetatenilor, ale caror bani se cheltuie oricum, a ajuns la bunul plac si discretia unui individ micinos, narcisist, megaloman cu un compotrament arogant si dispretuitor la adresa timisorenilor.
Este necesara o schimbare totala in felul cum acest oras este administrat. Aceasta necesara schimbare se poate face numai printr-o participare foarte numeroasa la vot la urmatoarele alegeri locale…
Primarul trebuie sa raspunda in fata timisorenulor pentru felul in care a administrat acest oras.-
daca ar exista democratie adevarata in orasul asta, primatul robulake ar fi 3m sub pamant
-
Domnule primar – ati dat un raspuns de amator (ca sa folosesc un eufemism) si nu de administrator vizionar. Tot argumentul dvs se bazeaza pe faptul ca odata pistele de bicilete create pe carosabil – comportamantul soferilor s-ar rezuma la a se enerva la volan. Gresit. Si soferii sunt niste fiinte adaptabile – daca le va fi incomod in trafic – vor gasi alta modalitate de transport.
Acu ceva sute de ani englezii ziceau “if you build it they will come” – se refereau la porturi (Kevin Costner doar a preluat fraza in filmul lui Field of dreams).
Asta e raspunsul simplu si convenabil pentru dvs intr-un an electoral. Atat. Poluare mai mare? Cred ca glumiti. Ca doar precedente nu exista…Olanda, Danemarca….astea sunt toate niste facaturi…Trist. Foarte trist.
-
Nu mai e mult pana la toamna. Vin alegerile. Sunt sanse mari ca Robu sa se intoarca la meseria de baza. Putem vorbi atunci ce se poate face, sunt sigur ca multe, inclusiv piste de biciclete.
-
Poti sa il scuipi mai bine, Numa 200 de lei amenda.
-
Sa vedem logica domnul doctor in inginerie. Doua masini polueaza mai mult decat o masina, doua benzi de circulatie polueaza mai mult decat o banda de circulatie. Continuam rationamentul si avem: 4 masini polueaza mai mult decat 2 masini care polueaza mai mult decat o masina. Putem merge mai departe la 8, 16, 32 masini, etc. Cu cat mai multe masini, cu atata aerul este mai curat.
-
Problema nu e numărul de mașini ci timpul în care se eliberează noxe pe o anumită zonă! 4 mașini care trec în 3 secunde poluează mai puțin decât una care parcurge aceași distanță in 30 secunde!
Unde mai pui că se reduc și accidentele rutiere!-
Majoritatea curselor cu masina se desfasoara pe teritoriul orasului, deci daca scoti 100 de masini in trafic versus 1000 de masini, indiferent ca vor sta intr-un loc mai mult in trafic sau nu, acestea polueaza mai mult de cca 10 ori.
-
Da, e oficial, biciclistii care circula pe carosabil sint de vina pentru poluare.
Voi tinerii probabil ca nu stiti cine este (a fost) Victor Ciobanu. A fost ultimul ministru al sanatatii inainte de ’89. Pe vremea cind in intuneric si-n frig bateam americanii la productia de otel pe cap de locuitor si borceag pe cap de vita furajata. Dar nu stiu cum se face ca lapte nu prea se gasea iar copiii nostri, viitorul tarii, soimi ai patriei si pionieri, erau citeodata putin rahitici. Si niste tirituri, niste ticalosi, niste unelte ale burghezo-mosierimii capitaliste au inceput sa cirteasca. Si a venit dom’ doctor Ciobanu si ne-a explicat clar si pe intelesul tuturor ca laptele de vaca e inutil adultilor, care nu pot sa-l asimileze, ba chiar face rau copiiilor, care-s alergici la el.
Asa ca nu e deloc grav ca lipseste. Si ca, in general, nu avem nevoie de lapte in RSR, ne descurcam foarte bine si fara el, de fapt chiar MAI bine.
Eu personal sint satul de astia care vin si-ti zic ca noaptea-i zi si negrul e alb. Am avut parte de ei o viata intreaga, mi-a ajuns.
Dar vad ca altora inca le place, inca mai vor.
-
Frumos comentariu d-voastră; Mi-a adus aminte de anii `80 şi de politrucii acelor vremuri ..
-
Nimeni nu spunea realitatea,peste tot se fura,asta se chema poluare morala,cea ma grava la un popor.
-
@doru: si cu ce e mai diferit astazi?
-
<> – deşi este o formulare de sorginte manelistă – este ceea ce a produs individul vopsit de când a ajuns din greşeală în fotoliul de primar al Timişoarei: defrişări după defrişări, asfaltări şi reasfaltări chiar şi acolo unde nu era cazul, lauda că acum <>, înlocuirea unor tramvaie cu maxi-taxi şi achiziţia de vapobuse cu motor Diesel când pentru traseul şi solicitarea la care-s supuse tracţiunea electrică era ideală – <> s-a produs începând din iunie 2012 şi se va încheia în această toamnă.
Dincolo de asta <> cu un individ Preacelebru Autoaplaudac pe fotoliul de primar şi care a mai şi avut neruşinarea să “decreteze” în 2015 <> aşa că cine vrea măsuri de bun simţ şi de altfel normale în toată Europa civilizată nu are decât să voteze la toamnă un primar adevărat nu un vopsit măcarcevist purtător de cuvânt care doar formal ocupă şi funcţia de primar.
Las` că cel care degeaba se autointitulează <> va vedea de la toamnă cum va fi posibil ca pe prima bandă carosabilă să circule cu prioritate transportul comun şi bicicletele, chiar dacă legal şi acum se poate circula cu bicicleta pe prima bandă pe cele mai multe dintre străzi. Se întoarce ea roata peste vară şi de la toamnă moşul vopsit şi “meritocraţii” Săi vor fi cei în rolul de “cârcotaşi”, “hateri” şi “suflete negre” chiar dacă viitoarea administraţie va avea decenţa să nu folosească asemenea epitete sau “apelative” în spaţiul public sau chiar în discuţiile private dintre membrii echipei.
Deci chiar nu am cuvinte… omu asta chiar vrea sa faca absolut invers de cum doresc cetatenii….
Nu pot sa cred ca nu poti lua 1.5 metri din drum pentru o pista de biciclete.
Este fapt dovedit ca atunci cand faci mai multe parcari de masini, si mai multe drumuri.. ai tot mai multeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee masiniiiiiiiiiiiiiiiiiiii.
Doamne Robu’ mai dute prin Olanda nu Dubai.
-
Legea specifică lățimea minimă pentru o bandă de circulație… în anumite zone chiar nu se pot îngusta!
-
@Dacian: iarasi legea asta. Of dracu sa o ia ca doar atunci o respectam cand nu trebuie. Mai lasa respectarea legii in Romania, ca nu e tocmai punctul forte al tarii.
cum mama naibii in tarile exemplare din europa sunt benzi atat de inguste incat aproape ca se ating oglinzile masinilor SI O PISTA DE BICICLETE CALUMEA? Toti romanii sunt destepti si plini de idea dar la executie sunteti ZERO! Nu cumva sa luati exemple de la cei care sunt ani inainte si inca laudati.
-
Bine ca asta e ultimul mandat al robului. In loc sa descurajeze circulatia masinilor prin oras, asta vrea si mai multe masini prin oras. In toata lumea civilizata se incurajeaza mersul cu bicicleta, circulatia pietonala, individul asta inghesuie biciclisti si pietoni pe un trotuat ingust ca sa faca loc poluarii. Ce bine ca dupa alegeri vom scapa de acest cancer al Timisoarei, numit primarul robu.
-
Trebuie trimiși hoitenii înapoi de unde au venit… Toată lumea a observat ce lejer se circulă de sărbători când îs ei plecați: Nu ambuteiaje, nu poluare, nu accidente, nu nervi în trafic!
Zice primarul:
“Nu puteți poate să vă imaginați, nefiind în interiorul problematicii, ce consecințe negative ar fi pentru mii și mii de timișoreni, pentru toți până la urmă”
Eu zic ca nu trebuie se ne imaginam si nici sa fim “in ineriorul problematicii” deoarece traim aici si vedem zilnic care este situatia in Timisoara.
Calitatea vietii, nivelul de trai, poluarea si aspectul orasului s-au inrautatit in ultimi 8 ani de cand el N Robu este primar.
-
Cred ca daca as spune ca sunteti dezaxat ar fi un compliment. Eu zic sa lasati sa se ocupe cei care sunt in masura si sa va intoarceti la treaba dvs. La cotet mai pe inteles.
-
Mai poti sa-l pupi in DOS pe Robu? Nu te-ai saturat?
-
Vrea conditii mai bune pentru biciclisti si face piste pentru acestia pe borduri si dupaia nu intelege de ce este criticat. Noaptea mintii!
Avem mari probleme cu poluarea si cu dioxidul de azot cand e vorba de piste de biciclete, zice primarul. Nu de mult ne spunea ca n-avem poluare si ca haterii critica degeaba. Desi de loc din Bocsig, o intoarce ca la Ploiesti, totul e sa se faca dupa cum vrea muschii domniei sale.
LA PENSIE MAI REPEDE CU TINE, CANCER UMAN! citesc si ma crucesc, pe langa intarzierea mentala evidenta a distinsului, acea incapatanare toxica ne va baga pe toti in pamant.
Ca sa incheiem odata pentru totdeauna aceasta dezbatere, pistele alea cu care se lauda sunt cea mai mare gluma, parca un scuipat ironic intre ochii biciclistilor. Fie ca iti rupi oasele alunecand pe cele vopsite la cea mai mica urma de umezeala, fie iti rupi rotile urcand si coborand borduri odata la 10 secunde, fie te inghesui vai de mama ta cu alti biciclisti pe piste de juma’ de metru. Acea pista de pe Republicii mentionata este cea mai cea, nefiind trasata pe ambele sensuri, cand se intampla sa se intalneasca 2 biciclisti venind din directii diferite, in cel mai bun caz se pupau romantic, in cel mai adesea caz unul era nevoit sa se opreasca si sa urce efectiv pe trotuar.
Din punctul de vedere al oricarei persoane intregi la minte si amator de bicicleta, majoritatea pistelor din oras ar trebui refacute, punct.
Cea mai mare ironie e pe care am trait-o pana acum e ca e mai sigur sa circuli cu bicicleta pe carosabil in mijlocul traficului din Bucuresti decat pe pistele obosite ale lui Microbu.
#RuieMobu
Pista pt bicicleta de acord dar nu se poate printre mașini….. Sa se curcile cu bicicleta iar spațiu suficient nu exista…. S ar întâmpla și mai multe accidente nu este de joaca și asa sunt destui iresponsabili cu biciclete… Ar trebui amendați pt ca să respecte regulile de circulație
“Când sunt ambuteiaje, te duci câțiva metri, te oprești, apeși pe accelerație, mai mergi câțiva metri, iar te oprești, din nou apeși pe accelerație și tot așa. Se degajă noxe și printre noxe la loc de frunte este dioxidul de azot. Noi și așa avem probleme cu cantitatea de dioxid de azot”, a explicat primarul Timișoarei.”. .adica exact ce avem acum cu semafoarele tale,m.m. de autis….,oricum esti istorie
Eu folosesc bicicleta si pesonal imi este frica sa merg pe bruma de piste de biciclete care sunt pe carosabil. Nu ma simt in siguranta. Merg pe pistele de pe trotuar sau incet chiar pe trotuar. Pe carosabil sau pe pistele de pe carosabil nu am curajul. Soferii nu pastreaza distanta, politia inexistenta nu-i sanctioneaza.
-
Aceleasi sentimente le am si eu. Prefer sa circul incet pe trotuar, decat pe pistele de pe carosabil.
Drumurile spalate mult mai des, praful e rege la noi in oras. Masinile parcata in aer liber, sunt pline de praf. SPALATE NU STROPITE.
Aaam, cand sta tot traficul la calmatoarele care au impanzit orasul cum e?
Marea problema e ca inca suntem atat de prosti incat sa stam in masini chiar daca vedem biciclisti, trotenisti, scuteristi, motociclisti care trec pe langa noi. Daca lumea s-ar trezi si ar incepe ca macar o data pe saptmana sa vada cat de ok e sa folosesti aceste mijloace de transport poate s-ar schimba si situatia.
Problema traficului auto si velo in timisoara si in tara e legata de o mentalitate a orei de munca la noi.
Dincolo jobul nu este cu ora fixa, scolile au ore decalate de incepere. Singurii care mai sunt stransi cu ora la program sunt cei care lucreaza cu publicul gen vanzatorii. Dar si acolo exista magazine care se deschid la 8, altele la 9, altele la 10. Am fost in schimb scolar pe vremuri si la liceu in franta si la facultate in elvetia. Nu in fiecare zi incepeai la ora 8. Erau ore diferentiate. Daca intarziai nu se uita profu stramb la tine, pur si simplu intrai si luai loc.
Asta duce la o flexibilitate in trafic si la evitarea aglomerarii. Si eu m-as duce cu bicicleta la servici, dar cand am ora fixa ma forteaza sa merg cu masina, pentru ca ajung mai repede sau pentru ca ploua sau pentru ca e prea frig. Daca as avea program flexibil ca in tarile dezvoltate, as mai sta acasa 30 min, 1 h sa vad poate trece ploaia si pot sa plec cu bicicleta. Dar cand trebuie la plec neaparat la 8 fara si vad ca ploua, ma urc in masina si asta e.
Am fost biciclist 5 ani de zile si m-am deplasat fooooarte bine fara piste, fara borduri lasate, fara figuri. Dar cea mai mare problema care era si atunci si este si acum este lipsa locurilor unde sa lasi bicicleta, a rastelurilor. Nici la servici nu am rastel, trebuie sa intru cu ea in cladire. Mergi la profi de exemplu sau alt magazin, farmacie etc efectiv nu ai unde sa lasi bicicleta.
Am sperat ca pandemia asta poate ne invata ceva, ne invata sa nu mai fim asa rigizi, sa nu mai ne grabim, sa nu ne mai inghesuim dar ciuciu. Deja toti is pe strazi, cozi, disperare, nervi etc.
Si stati sa vedeti ca iarasi va incepe scoala!
Cum de au putut oamenii sa se descurce pe vremea starii de urgenta si nu au murit si de ce acum sunt iarasi buluc pe strazi…. nu inteleg!
Pana nu invatam sa ne flexibilizam programul si sa aglomeram drumurile DOAR DACA ESTE NECESAR traficul auto, velo, pietonal e tabu, e un subiect de noaptea mintii!!!!
Ok, am inteles. Traficul autor trebuie sa fie fluid, adica masinile sa circule. Presupun ca in aceasta logica ati impanzit Timisoara cu semafoare dle Robu, nu-i asa? Cat a costat prostia aia cu semafoarele si cu traficul inteligent? Cand trebuia sa devina functional sistemul? Stiti in ce an ne aflam, dle Robu? Interesant ca si pe timpul starii de urgenta stateam ca prostii la semafoare, in intersectii pe unde traficul tindea spre zero. Nici macar in astea 2 luni nu au putut fi puse pe intermitent. Dar va dau o idee: anulati trotuarele, dle Robu, ce sa ne mai incurcam atata in ele! Faceti sa avem trafic auto cat mai fluid. Dar in pararel obligatoriu mai bagati niste semafoare, ca altfel n-am facut nimic. Cat despre celelalte idei pe care le emiteti, dle Robu … o minima documentare elementara v-ar conduce la concluzia de bun simt ca nicaieri, intelegti? NICAIERI unde s-a intervenit in carosabil pt a face piste de biciclete, nu a fost nicio revolta, ba chiar dimpotriva. Olanda, Germania, Benelux, Franta, Polonia, Cehia, Slovacia, Anglia – toate tarile astea inapoiate si pline de sarantoci, pline de incompetenti ajunsi in functii de conducere, pline de hateri si, ce e mai important, cu trafic auto aproape zero (cine are bani in Germania sa umble cu masina? aia mor de foame pe strazi) au facut aceasta eroare fatala de a dedica piste in carosabil pt biciclete. Si, ghici ce, dle Robu? Hai, pune mana pe carte, dom’profesor si mai da si tu pe la biblioteca, mai documenteaza-te, poate afli lucruri noi. De cand esti tu primar la Tmisoara si traiesti in lumea ta, sa stii ca s-au schimbat lucruri multe in lumea reala.
Sa vina in Germania sa vada cum se circula pe bicicleta. Sa ia lectii!
Eu stau intr-un oras, unde sunt foarte multe piste de biciclete. Si fiind orasul vechi, cu strazi si mai inguste si mai largi, sunt trasate benzi ptr. biciclisti si pe trotuar, dar si pe carosabil. Chiar sunt strazi unde o portiune este pe trotuar, urmeaza zona cu banda pe carosabil, si dupa aia iar pe trotuar. Avem exact asta la un pasaj, constructie mai veche, si nu ne suparam noi soferii daca pe 10-20 de metri avem benzile mai inguste. Fiindca aveti acuma “probleme” cu podul care nu e lat destul si nu are beculetze.
Acuma pe carosabil avem mai nou si benzi de biciclisti delimitate cu linie intermitenta, (predominant in zonele unde nu este posibila largirea drumului ca sunt pomi pe margine) ceea ce inseamna ca eu ca biciclist am banda mea si cand sunt cu masina pot , daca e libera pista, si sa intru cu roata peste banda biciclistului. Dar numai cand conduc. De parcat insa nu am voie sa depasesc linia intermitenta.
Si Timisoara este oras vechi. Sa vina sa ia exemplu de la cum e la noi, ca avem f. multi biciclisti, multe piste si nu e standardizata ce si cum sa fie piste, si nu este haos in oras ca avem pistele pe carosabil. Mai bine s-ar ocupa robu sa ia masuri sa fluidizeze circulatia si sa mai amendeze pe aia de nu respecta regiulile de circulatie. Daca s-ar merge cu cat e limita in oras, nu ar mai exista atatea exceptii si atatea “lasa-l ca la asta nu e voie”, ar fi si in Timisoara totul in ordine. Dar nu se vrea cu adevarat sau sunt alte interese mai suspuse.
Asta ca nu se poate banda de biciclisti pe trotuar este o minciuna!
Traieac in Olanda, nici nu vreau sa discut !
O mare porcarie domnule Carmaci !
Cu siguranta numai apuci al doilea mandat, cu gandirea asta de comunist !
Din pacate am fost, suntem si vom ramane cu cel putin 50 de ani in urma tarilor occidentale. Dar uite ce internet bun si ieftin avem! Votati Robu primat!
fac 5km in 13 minute cu bitigla
acuma e adevarat, nu mai stau in tm ci intr-un oras unde sunt mai multe piste de bitigla si unde oamenii le si folosesc
unde exista si metrou, foarte practic, insa e aglomerat rau la orele de varf
asa ca Mr Robu ma ia de prost
la fel cum ma ia de prost cand taie pomii (cei 3 ramasi) dar imi zice ca va fi dezastru ecologic daca nu mai toarna niste asfalt, pentru ca nu-i asa, masina e culmea nepoluarii
am si eu masina, poluez si eu, bitigla nu inlocuieste 100% masina, dar astea sunt basini “intelectuale”
se poate merge cu bitigla, dar o sa ne ia timp sa invatam lucruri simple ca asta, la fel cum ne ia timp sa (re)invatam sa ne spalam pe maini
In Brasov sunt piste de biciclete amenajate si marcate corespunzator, pe carosabil, pe marginea drumului. Si chiar sunt facute ca la carte. Concluzia, marea majoritate a biciclistilor circula tot pe trotuar, exact ca in Timisoara. Ba, mai mult, in Timisoara circula pe trotuar chiar si in zonele unde sunt piste facute individual, nu prin ocuparea unei parti a trotuarului, cum ar fi pe malul Begai, spre exemplu. Asa ca lasati-o mai moale cu aratat cu degetul. E o vorba romaneasca: vezi paiul din ochiul altuia insa nu si bârna din ochiul propriu. Incepeti prin a fi civilizati si prin a respecta legea, mai ales atunci cand nu va convine. Dupa ce faceti asta, da, aveti dreptul sa cereti altora sa faca la fel. Si, cu toata sinceritatea, nu ma intereseaza eschive de genul : dar pe dincolo se face asa …