Potrivit reprezentanților Institutului Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice vin 1 milion de lei pentru clădirile istorice din capitala Banatului.
„Timbrul Monumentelor Istorice: 1.000.000 de lei pentru patrimoniul imobil din cartierele istorice ale Timișoarei, în corelare cu programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii (…) Anunțăm apelul dedicat patrimoniului imobil din cartierele istorice ale Timișoarei, formulat în corelare cu programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii”, a transmis Institutul Național al Patrimoniului.
Fiecare proprietar poate cere cel mult 100.000 de lei pentru intervenții de întreținere și reparații curente la clădiri istorice.
Se dau bani pentru:
- refacerea integrităţii şi funcţionalităţii sistemelor de acoperire şi a sistemelor de colectare şi evacuare a apelor pluviale; includ şi lucrări pentru instalarea de sisteme paratrăsnet;
- lucrări la finisajele exterioare şi interioare (doar pentru spaţiile comune – coridoare, case de scară, cursive, curţi interioare – care vor fi introduse într-un circuit public), inclusiv pavaje/pardoseli (asigurare, integrare şi completare); pot include punctual şi lucrări de conservare a componentelor artistice integrate în aparatul decorativ al faţadelor;
- lucrări de întreţinere şi reparaţii la componente tehnice istorice (ex. Ascensoare);
- lucrări la tâmplăriile exterioare – porţi, ferestre, vitrine, obloane (înlocuiri locale ale elementelor sau părţilor din elemente componente care sunt deteriorate; completări; completare / refacere a finisajelor).
Cei interesați au timp să pună la punct documentația și pot depune proiecte în perioada 25 ianuarie – 1 martie. Iar lucrările trebuie făcute până în 31 octombrie 2021. Detalii găsiți AICI!
Trimite articolul
XBascalie !!!!! Cati bani iau si cati returneaza “guvernantii”.
Eu nu inteleg o treaba , de ce trebuie statul sa plateasca pentru niste saraci care stau in centru? treaba e simpla, ai bani stai in centru, nu ai bani sa iti renovezi casa? muta-te la periferie sau la sat!
-
Nici eu nu inteleg de ce proprietatea mea este pe fiecare carte postala cu Timisoara.
-
Matale nu intelegi pentru ca aparent cel putin iti lipseste notiunea de cladire istorica. Ideea nu-i sa renovezi cladirile unor saraci, ci sa mentii aspectul si funtionalitatea unor cladiri care dau identitate orasului. Timisoara are potential de-a scoate zeci de milioane de EUR anual (asta asa, ca limita inferioara) din turism, dar doar daca-si intretine si valorifica patrimoniul arhitectural. Aia e miza, daca vorbim despre bani, nu finantarea unor saraci care stau in centru.
-
Corect!
Cam putin. Lucrarile de reabilitare la cladiri istorice necesita personal inalt calificat, si aia le face scumpe. In plus, Timisoara are mii de cladiri istorice, asa ca banii aia-s o picatura de apa in desert.