Anunţată de mai mulţi ani, ridicarea noului centru comercial Plaza Centers pe Calea Lugojului din Timişoara pare să devină definitiv istorie. După mai multe amânări, iată că dezvoltatorul imobiliar israelian care deţinea terenul a decis să îl scoată la vânzare. În acea zonă funcţionase fosta fabrică de pantofi Modern, care a fost demolată pentru a face loc viitorului centru comercial.
„Terenul este disponibil la vânzare, iar preţul pe care îl cerem este de 7,5 milioane de euro. Nu pot comenta motivele pentru care vindem terenul”, a declarat Hanan Shraiter, marketing&business development manager în cadrul Plaza Centers, conform ZF.ro
Decizia este este cu atât mai surprinzătoare cu cât grupul israelian anunţase în urmă cu puţin timp şi semnarea unui precontract cu hypermarketul care ar fi urmat să devină „ancoră”, este vorba despre Auchan. De asemenea, constructorul obţinuse autorizaţia de construcţie pentru noul centru comercial. Noul mall din Calea Lugojului ar fi urmat să aibă o suprafaţă închiriabilă de 38.000 de metri pătraţi. 10.400 de metri ar fi urmat să fie acoperiţi doar de noul hypermarket, finalizarea lucrărilor fiind programată pentru 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!