Zilele Cetăţii, cartierul istoric central al Timişoarei, vor fi sărbătorite în perioada 27-28 aprilie, sâmbătă şi duminică. „La 25 aprilie 1723 s-a aşezat piatra fundamentală la construcţia Cetăţii, iar bazele fortificaţiilor au fost puse în acelaşi an, pentru ca Cetatea să fie finalizată în anul 1765”, amintesc reprezentanţii municipalităţii.
Programul va începe sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10, când la Bastionul Theresia va fi organizat un concurs de istorie a Cetăţii la care vor participa elevi de la şase şcoli. La ora 17, copiii sunt aşteptaţi la spectacol pe strada pietonală Mărăşeşti, la „Cenuşăreasa”. Tot sâmbătă, de la ora 19, în Parcul Rozelor este programat un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Timişul cu participarea soliştilor Dolores Dongea, Vlad Bodnar, Denis Hiliţian, Vlăduţ Văcaru, Alexandra Ciota, Andrei Ciote, Adriana Curtu şi Laura Sorincău.
Duminică, 28 aprilie, de la ora 9 va fi din nou program pentru copii pe strada Mărăşeşti, Piti Show, o emisiune radio în direct, iar de la ora 19.30 la Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii va avea loc un concert de muzică clasică de orgă, anunţă autorităţile locale.
Zilele Cetăţii sunt organizate de Consiliul Consultativ de Cartier Cetate, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!