„Am avut o primă întâlnire cu profesorii dr. Florin Micle, dr. Viorel Bucuraş şi dr. Boiborean, reprezentanţi ai clinicii de urologie, unde s-a făcut transplantul renal la noi. Am convenit cu cei trei să formeze o echipă de tineri care să urmeze traininguri de specialitate, astfel încât să reluăm cât mai repede transpalntul renal în vestul ţării. Pe de altă parte, am discutat şi cu prof. dr. Fulger Lazăr, şeful Clinicii 2 Chirurgie de la Spitalul Judeţean, pentru a introduce transplantul de ficat la Timişoara. Despre perioada în care se va relua transplantul renal aici pot să vă spun că e relativă. Poate fi vorba de 6-8 luni sau de un an. Depinde de formarea echipei, deoarece, din punctul de vedere al dotării pentru efectuarea transplantului renal, putem introduce deja achiziţii de perspectivă”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Gheorghe Nodiţi.
Acesta a confirmat faptul că, într-adevăr, în spaţiul renovat al Clinicii de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean au fost amenajate două saloane speciale pentru pacienţii care au suferit un transplant şi că în cadrul clinicilor de urologie şi chirurgie vor mai fi amenajate saloane speciale pentru astfel de cazuri.
În plus, as. med. Dan Ilincariu, coordonatorul Programului de transplant din Timişoara, a confirmat faptul că mai mulţi asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean şi medici de pe secţia de terapie intensivă au urmat sau urmează deja traininguri în acest domeniu.
Zeci de specialişti în boli renale şi transplant din Europa şi din întreaga ţară sunt aşteptaţi să sosească în septembrie la Timişoara. Evenimentul va aduce în discuţia specialiştilor timişoreni reluarea transplantului renal în vestul ţării, dar şi începerea procedurilor pentru efectuarea transplantului de ficat în Spitalul Judeţean Timişoara.
În 10 septembrie, la Timişoara va avea loc Conferinţa internaţională privind pacienţii cu boli renale şi transplant, unde sunt aşteptaţi, printre alţii, dr. Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, şi prof.dr. Mihai Luncan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca.
Primul şi cel mai important subiect al dezbaterii este cel privind momentul redeschiderii centrului de transplant de la Timişoara şi reluarea acestei proceduri aici, iar un al doilea subiect ce urmează a fi dezbătut este cel al acordului prezumtiv pentru donarea de organe după deces şi modul în care acest acord va fi trecut pe cardul de asigurat. Organizatori şi coordonatori ai acestei manifestări sunt reprezentanţii Asociaţiei Beneficiarilor de Transplant din Vest Timişoara.
Pacientii cu transplant solicita protectie sociala
Compartiment nou, de toxicologie, la Spitalul Judetean Timisoara
Record de prelevari de organe la Spitalul Judetean Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!