Câțiva muncitori de la Societatea de Drumuri Municipale și de la Horticultura s-au pus să spargă gheața și să le curețe calea timișorenilor prin Libertății și Unirii. Un singur utilaj mai mic a fost scos să care gheața, dar au fost mobilizați cam 20 de oameni, pe care i-am găsit spărgând de zor gheața formată în cea mai frumoasă piață a Timișoarei.
Dacă IPJ încă verifică să vadă cum s-a făcut deszăpezirea în Timișoara, primarul Nicolae Robu spune că este într-adevăr nemulțumit că nu s-a făcut deszăpezirea, deși susținea că SDM s-a comportat exemplar…
„Ce vâlvă, 500 de străzi sunt nedeszăpezite. La contractul anterior, doar 600 de străzi erau sub contract, din 1.200, eu am mai adăugat câteva prin suplimentarea contractului, dar oricum au rămas sute de străzi, pentru că atunci când s-a făcut licitația nu era prevăzut să intre. Acum, când am scos la licitație, am avut intenția să prevedem absolut toate străzile în contract. Și, implicit, era obligația ca cei ce vin la licitație să aibă utilaje de toate dimensiunile, atât pentru bulevarde, cât și pentru străzile mici. Am fost mai nemulțumit decât oricine de modul în care s-au desfășurat lucrurile, sunt cetățean al acestui oraș și, ca orice cetățean, mă deranjează că nu s-a făcut deszăpezirea. Am făcut tot ce mi-a stat în putință omenește atât cât mi-a putut permise legea. Dincolo de frontiera legalității, eu nu trec”, a explicat, vineri, primarul Nicolae Robu.
Vă reamintim, Primăria Timișoara nu a reușit să găsească un operator pentru deszăpezire în această iarnă, după ce licitația a eșuat, așa că a încheiat un contract de urgență cu SDM pentru 30.000 de euro, însă este evident pentru toată lumea că societatea de drumuri a Consiliului Local Timișoara nu a făcut față. La a doua licitație lansată de primărie nu s-a prezentat nicio firmă. Potrivit primarului, în ianuarie serviciul de deszăpezire va fi atribuit din nou către STPT în baza unui nou contract în valoare maximă de 30.000 de euro.
„După ce nu s-a prezentat nimeni la licitația pentru deszăpezire, am cerut autorității naționale de achiziții publice să ne aprobe o negociere directă cu potențiali ofertanți care nu au venit la licitație, dar pe care i-am fi găsit dispuși să asume deszăpezirea de acum încolo. Din păcate, autoritatea nu ne-a aprobat, deși legea permite să faci așa ceva când nu vine nimeni la licitație. Mai încercăm o conciliere cu autoritatea, să ni se aprobe să semnăm contract de deszăpezire, nu cred că sunt obiecții de fond. Ni s-a cerut să explicăm mai convingător de ce nu s-a prezentat nimeni la licitație. Din discuțiile pe care le-am avut, am înțeles care au fost nemulțumirile”, a mai spus Robu.
Potrivit administratorului public al Timișoara, responsabil cu deszăpezirea anul acesta, PMT a trimis către ANAP o cerere de conciliere.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2167918″]
[related-post post_id=”2164521″]
[related-post post_id=”2165887″]
[related-post post_id=”2167434″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!