Săptămâna trecută, cei care au avut drum pe podul peste Bega din spatele catedralei au fost uimiți să remarce o operă de artă în mijlocul trotuarului. Am încercat să aflăm ce-i cu ea acolo, dar cei din primărie ne-au spus că nu știu nimic despre obiectul pus pe pod și că va dispărea, pentru că nu are autorizație.
Vorbim despre o lucrare din metal, care prezintă două siluete îmbrățișate, înfiptă bine în trotuar, cu șuruburi.
Kristof, 30 mai: Nu există autorizație, urmează să demontăm
„Nu există autorizație pentru amplasarea unui astfel de obiect pe Podul Traian. Comisia de Ordine Publică nu a autorizat așa ceva și, de altfel, nici nu ar fi autorizat amplasarea. Nu autorizăm decât obiecte de mobilier stradal, nicidecum fixarea lor în asfalt. Poliția Locală va încerca să-i identifice pe cei care au pus acel obiect pe pod, vor fi studiate și imaginile surprinse de camerele din sistemul de management al traficului, poate «bat» în acel loc. Oricum, urmează să-l demontăm”, ne explica city managerul Robert Kristof, în cursul săptămânii trecute.
Am căutat în spațiul virtual proveniența lucrării. Aceasta aparține, de fapt, artistului Bogdan Rața, care a deschis încă de joi seară expoziția „Perspective Shift”, cu un vernisaj ce a avut loc la Fundația Calina de pe str. Mărășești nr. 1-3.
„Expoziția este o răsturnare a experiențelor, regândește și reimaginează procesele hegemonice, poziționând în același timp orașul ca mediu eclectic de schimb și acțiune culturală. Psihanalitic percepem realitatea în moduri diferite. Nimeni nu aude sunetele identic. Nimeni nu vede la fel. Percepția ghidează simțurile. Rața ne confuzează ca într-o transă psihanalitică doar pentru a ne ajuta să pornim reconstrucția. Să interogăm relația eu-supraeu-realitate. Lucrările lui Rața ne determină să ne regândim reacțiile personale în relația cu lucrurile care nu sunt așa cum ni le imaginăm, să schimbăm perspectiva din care privim și să acceptăm existența unor alte posibile moduri de analiză”, scriu organizatorii, reprezentanții Fundației Calina, în evenimentul de pe Facebook.
Kristof, 4 iunie: O vor da jos singuri
În cadrul expoziției ar fi trebuit să apară mai multe lucrări pe domeniul public, inclusiv cea de pe Podul Traian, dar și una pe str. Eugeniu de Savoya, alta la Bega Center și alta în Piața Sf. Gheorghe.
A trecut așadar cam o săptămână de când opera de artă semnată de Bogdan Rața tronează pe Podul Traian, așa că am încercat să aflăm ce s-a întâmplat și de ce nu s-a ținut cont de cele declarate de administratorul public al orașului, care ne spunea încă de miercuri, 30 mai, că nu există autorizație și că obiectul va fi demontat.
Luni, 4 iunie, opera de artă era tot pe pod. Robert Kristof spune că, de fapt, lucrarea va fi demontată chiar de cei care au pus-o acolo.
„Cei care au amplasat-o o vor da jos singuri. Așa ne-am înțeles joi după-amiază, pe 31 mai. Despre amendă va trebui să întrebați la Poliția Locală”, explica city managerul orașului. Pe de altă parte, reprezentanții Poliției Locale au răspuns că „în urma verificărilor s-a constatat că deține aprobare”.
Robu, 4 iunie: Am decis să o lăsăm
Am continuat cercetările și am aflat chiar de la primarul Nicolae Robu o variantă finală. Opera de artă montată fără autorizație rămâne acolo, pentru că este o situație excepțională, Bogdan Rața fiind un artist cu notorietate.
„Am decis să o lăsăm, dacă obțin autorizațiile necesare. Ca locație, să rămână, dacă obțin autorizația, că trebuie să obțină aviz de la Momumente, dacă fac intervenție de o anumită anvergură, eu nu știu sistemul de prindere, trebuie să obțină autorizație pentru asta. Este o situație excepțională, pentru că Bogdan Rața este unul dintre cei mai valoroși artiști plastici ai țării, laureat cu multe premii și, prin urmare, îi dăm un credit, un cec în alb, cum ar veni, dar legea e lege și pentru el, va trebui să obțină toate avizele, inclusiv de la Monumente dacă e vorba de așa ceva”, a explicat Robu pentru tion.ro.
Primarul Timișoarei spune că au fost înțelegeri doar pentru opera de pe Podul Traian.
„Nu mai pun pe Savoya, au pus într-o vitrină. Iar în Sf. Gheorghe se fac doar proiecții. Am văzut că nu încurcă traficul pe pod, deci nu e o problemă”, a completat Robu.
Întrebat care este termenul pentru obținerea avizelor, primarul a spus că nu a fost stabilit. Recunoaște însă că decizia de a lăsa opera acolo i-a aparținut, după ce a purtat o discuție cu consilierul local PSD Ioan Szatmari și Alina Cristescu, director Fundația Calina.
„Din câte știu eu, până în 30 iulie este expoziția. Eu le-am comunicat să obțină urgent avizele, locația rămâne aceea. A fost domnul consilier local Szatmari la mine și cu doamna Cristescu”, a conchis Robu.
Concluzia este simplă: primarul Nicolae Robu a permis amplasarea unui obiect pe domeniul public fără autorizație, cu condiția ca aceasta să fie obținută ulterior, iar city managerul Timișoarei, care are în grijă și Comisia de Ordine Publică din primărie, încă nu a aflat ce trebuie să facă. Cel mai probabil, cei care au montat opera de artă pe Podul Traian au făcut deja rost de autorizație.
Articole pe aceeași temă
Opera de arta care a aparut din neant in mijlocul unui trotuar pe un pod din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!