„Noi nu suntem în concurenţă cu universităţile de afară, avem alte programe, diferite de cele prezentate de străini. De asemenea, Universitatea de Vest nu are ca şi concurenţă alte instituţii similare din România. Spre deosebire de acestea, unde rectorii vorbesc de tineri ca şi de nişte clienţi, eu consider că studenţii sunt partenerii noştri, fiecare are de câştigat în această relaţie. E un parteneriat care ni-l dorim mai lung de trei ani. Trei ani nu sunt suficienţi, iar Masterul devine o necesitate omniperzentă”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Şeful instituţiei de învăţământ superior spune că „UVT face faţă competiţiei, nu suntem oricum în concurenţă cu universitățile din străinătate”. De altfel, Universitatea de Vest va fi prezentată împreună cu restul standurilor de la şcoli cu mai mult sau mai puţin nume şi renume în toată lumea. Noi dezvoltăm internaţionalizarea studiilor, avem numeroase programe de studiu în limbi străine. Totodată, avem numeroase doctorate susţinute în cotutelă”, a mai declarat Pirtea.
Chiar dacă tentaţia facultăţilor de afară e foarte mare, şeful UVT mai spune că: „Timişoara e un oraş al educaţiei, unde cu siguranţă gradul de cultură şi civilizaţie este peste media naţională”. De asemenea, cei interesaţi pot vedea cu ochii lor conferințele de la UVT, aceştia organizând mai multe tururi de vizitare a Universităţii pentru participanţi.
O noutate ce va putea fi descoperită la târgul ce va avea loc la Hotel Continental din Timişoara este deschiderea unui stand special unde tinerii şi părinţii acestora pot primi consiliere gratuită şi orientare în carieră, din partea organizatorilor, pentru alegerea celei mai potrivite oferte.
„Şi eu personal sunt dornic să mă duc la studii afară. Mai ales pentru a dobândi experienţă. Îmi doresc să văd ce înseamnă să locuieşti singur, fără părinţi. Imi propun să studiez Business-ul, International business sau Management.
RIUF, Romanian International University Fair, este la cea de a şaptea ediţie la Timişoara. Un bilet de intrare la eveniment costă cinci lei. Vor fi prezente cu standuri reprezentanţii mai multor universităţi din Germania, Franţa, Olanda, Danemarca, Ungaria, SUA şi România. Probabil punctele forte ale evenimentului sunt ofertele de burse lansate şi care pot ajuta la găsirea unei oferte bune din punct de vedere financiar. Acţiunea e deschisă între orele 10:00 şi 17:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!