Muncitorii contractați de primărie să lărgească la patru benzi strada Popa Șapcă au găsit zidurile de cărămidă în cursul zilei de marți, 14 martie, în dreptul unei case. Din păcate, spun arheologii, acestea sunt prea distruse pentru a mai fi puse în valoare.
Tion.ro a vorbit cu Dorel Micle, cel care se ocupă de descărcarea arheologică pentru proiectul primăriei.
„Este foarte interesant, au ieșit fragmente din fortificația austriacă din cărămidă pe strada Popa Șapcă. Din păcate sunt distruse, probabil din perioada comunistă sau chiar de mai devreme, când s-a făcut strada. Dar la o anumită adâncime se mai păstrează fundațiile. Din fericire, nu vor fi distruse de lărgirea drumului respectiv, fiind deja demantelate încă din perioada respectivă. Este bine pentru noi, ne permitem acum să luăm toate coordonatele și să avem documentată de acum înainte cu exactitate limita estică a fortificației austriece. În unele părți a ieșit și unul dintre așa-numitele vârfuri ale bastioanelor din cărămidă, noi așa credem. Se văd bine, documentăm totul”, a explicat, pentru tion.ro, Dorel Micle.
Zidul cetății a fost distrus de utilitățile care s-au făcut pe vremuri pe sub strada Popa Șapcă. Potrivit arheologului Micle, pe acolo trece inclusiv magistrala de gaz, conducte și branșamente.
„Pe acolo trec magistrala de gaz, încă una de gaz, una de apă, vreo două sau trei branșamente electrice, toate sunt pe latura estică. Ele au distrus în mare parte. Noi din acest puzzle de informații ne chinuim să refacem traseul fortificațiilor cetății de pe vremea austriacă. Lucrarea se face sub supraveghere arheologică. Se va transforma în lucrare arheologică preventivă în zona pasajului, acolo strada principală este și acum adâncită, dar pe margini sperăm să mai găsim și ceva urme arheologice”, ne-a mai spus Micle.
Zidurile vor fi acoperite
Zidurile Cetății vor fi acoperite, pentru că mai mult decât a ajuta la desenarea unei hărți nu se poate face. Descoperirea este aur însă pentru specialiști, care pot face o hartă mai autentică a Cetății Timișoarei.
„Zidurile vor fi acoperite. Mai mult de atât nu prea putem face, pentru că au fost deja distruse atunci când s-a făcut inițial strada. Înainte de ’89 nu s-a lucrat niciodată cu descărcare arheologică, toate utilitățile s-au făcut așa, după ureche. Acum sesizăm că toate astea au distrus în mare parte în zona respectivă. Noi până în acest moment nu avem o hartă exactă. S-au făcut mai multe hărți ale fortificației austriece și nu știm care din ele este autentică. Nu avem o topografie exactă a fortificației austriece, din punctul acesta de vedere ne bucurăm când găsim aceste fragmente”, a explicat Dorel Micle pentru tion.ro. Arheologii mai cunosc limitele fortificației de la fragmentele istorice din zona Bastionului Theresia sau din Piața 700, mai spune Micle.
După descoperirea de marți, specialiștii au trecut la ridicările topografice.
„Vom avea o hartă mai autentică. Ne conturează cel puțin limita estică a fortificației austriece, cu exactitate. Noi încercăm să ne mișcăm cât mai repede, acolo este doar o lucrare de supraveghere, noi doar îi lăsăm să își facă lucrările în continuare, în cazul în care nu distrug ceva, atunci îi oprim. La viaduct s-ar putea să fie mai complicat, pentru că nu știm ce este, acolo oricum suntem în afara cetății”, a conchis Dorel Micle.
Arheologii din Timișoara sunt fericiți că reprezentanții Primăriei Timișoara au început să se gândească la descărcări arheologice pentru orice proiect din zona centrală.
Imaginile ne-au fost trimise de către o cititoare tion.ro, căruia îi mulțumim pe această cale! Dacă și tu surprinzi momente care crezi că pot fi transformate în știri, ne poți trimite fotografii sau filmulețe direct pe pagina noastră de Facebook sau la adresa redactie@tion.ro!
Citiți principiile noastre de moderare aici!