Caricaturile, realizate de cunoscutul artist Radu Cleţiu, ar urma să fie expuse pe câteva panouri publicitare din oraş, în cursul lunii august. „Nu este o jignire adusă timişoreanului, ci trebuie să acţionăm împotriva celor care aruncă gunoaie pe jos. Cel mai mare poluator este omul, iar societatea trebuie să educe aceşti indivizi”, a declarat, joi, viceprimarul Adrian Orza.
Într-unul dintre desenele realizate de Radu Cleţiu, un purceluş-şofer care îşi goleşte scrumiera la semafor este ridicat cu tot cu maşină de un individ care zâmbeşte şi îi face semn către gunoaiele lăsate în urmă. În altul, un purceluş care mânâncă seminţe în parc şi aruncă cojile pe jos este dărâmat de pe bancă de acelaşi individ zâmbitor, iar caricatura este însoţită de mesajul „Surprindem porcine!”.
Potrivit lui Orza, desenele au fost realizate de artist în urma unei discuţii pe care acesta a avut-o cu viceprimarul, în care i-au fost prezentate situaţii în care au fost surprinşi timişorenii care murdăresc oraşul. „De multe ori am purtat şi discuţii cu cei de la Poliţia Comunitară, că mai importantă decât o amendă pentru parcare este una dată celor care aruncă ţigările pe jos, de exemplu”, a mai spus Orza. Caricaturile ar urma să fie expuse pe panouri publicitare în luna august, însă nu se cunosc încă exact zonele unde vor fi amplasate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!