De la 1 mai până în 16 mai, la spitalul de la Pădurea Verde s-au prezentat 50 de persoane cu înțepături de căpușe. Aceștia au venit la spital pentru profilaxie, adică administrarea tratamentului în cazul unei înțepături de căpușă. Căpușa se extrage la chirurgie, iar tratamentul vi se administrează la Spitalul de Boli Infecțioase. Din fericire, niciun caz nu a fost cu simptomatologie de boală Lyme.
„Au fost 50 de cazuri de înțepături de căpușe. Au venit pentru profilaxie. Nu a fost niciun caz cu boală Lyme”, a spus doctorul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.
Boala Lyme poate apărea dacă o căpușă stă între 24 și 72 de ore în tegument (piele – n.r.), avertizează medicii. Tocmai de aceea pacienții sunt trimiși la secția de chirurgie, unde căpușa este scoasă cu tot cu cap, apoi primesc un tratament medicamentos timp de trei zile.
Doctorii vă recomandă să vă prezentați la un cabinet specializat în loc să încercați să scăpați de căpușă pe cont propriu, deoarece dacă rămâne o parte din căpușă și are microbul care provoacă boala Lyme, acela se elimină în continuare în corp.
Doctorii de la DSP Timiș transmit că muşcătura de căpuşă este nedureroasă, însă, odată ce aceasta se inserează în piele, apar simptome de slăbiciune fizică, musculară, în cazuri rare chiar paralizie, simptome care dispar imediat ce căpuşa este înlăturată.
Se observă cu ochiul liber înroşire locală, de regulă pata roşie este şi întărită, mâncărime şi senzaţie de arsură. Ignorată, muşcătura poate da stare de febră, amorţeală şi slăbiciune, umflarea articulaţiilor însoţită de durere, greaţă şi vărsături, mai spun medicii.
Bolile pe care le poate transmite căpuşa, prin înţepătură: Borelioza sau Boala Lyme, Febra de Colorado, Tularemia și alte boli care au ca manifestare comună febra mare, dureri de cap, dureri musculare, fotofobie, vărsături, greaţă, oboseală.
Stadiul primar al bolii este penetrarea vaselor de sânge (inocularea infecţiei la nivel local prin înţepătură) şi răspândirea în sistemul circulator.
Focarele de boli asociate mușcăturii de căpuşă se manifestă din luna aprilie până în septembrie. Doctorii recomandă examinarea cu atenţie a întregului corp, în special zona înghinală, pentru a urmări primul semn al înţepăturii, şi anume pata înroşită şi întărită de pe piele. Se recomandă purtarea de pantaloni lungi, îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a vedea insecta, încălţăminte fără decupaje şi evitarea contactului cu animalele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!