Timișoreanul este doctor în economie și lucrează de mulți ani cu fondurile europene. A plecat la București de pe postul de director al Direcției Planificare Regională și Dezvoltare Urbană din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Numirea a fost făcută recent de premierul Ludovic Orban, iar decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Adrian Mariciuc are 38 de ani și este secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene de miercuri, 26 februarie.
Lucrează din anul 2004 în cadrul ADR Vest, unde a ajuns pe un post de consultant planificare regională.
Doi ani mai târziu a fost numit șef în cadrul Biroului Politici Regionale, din 2010 a fost coordonator al Polului de creștere Timișoara, din 2016 șef al Departamentului Planificare Regională și Dezvoltare Urbană, iar din octombrie 2019 ocupa postul de director al acestei structuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!