Agenţii au observat, în timp ce patrulau, că în apropierea Parcului Carmen Sylva a parcat un autoturism marca Ford de culoare albă, din care au coborât două persoane, un bărbat şi o femeie, care s-au aşezat pe o bancă. La scurt timp după, bărbatul a smuls trei arbuşti din pământ.
Marian N., în vârstă de 45 de ani, din Timişoara, s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei pentru distrugerea şi deteriorarea materialului dendrofloricol, conform Hotărârii de Consiliu Local 371 din 2007, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.
Poliţiştii locali au constatat că, odată cu încălzirea vremii, a crescut şi numărul distrugerilor în parcuri.
„Poliţiştii locali vor avea atenţie zonele de parcuri atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte deoarece în ultima perioadă a crescut numărul faptelor de deteriorare, distrugere şi chiar a furturilor de material dendrofloricol, dar şi a elementelor decorative sau a altor bunuri publice de pe raza municipiului Timişoara”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!