Astfel, el este singurul timişorean din CA al Societăţii Române de Televiziune şi are în spate 15 ani de activitate în cadrul TVR. „Am încercat să dezvolt permanent activitatea de organizare şi realizare a emisiunilor TV, iar în anul 2008, ca reprezentant al minorităţilor naţionale în Consilul de Administraţie al SRTv, am pus bazele înfiinţării a nouă noi emisiuni în limbile minorităţilor naţionale (bulgară, croată, cehă, greacă, rusă, slovacă, tătară, turcă şi ucraineană), care s-au adăugat astfel emisiunilor deja consacrate în limba germană, romani şi sârbă. În acelaşi timp m-am preocupat ca şi celălalte minorităţi naţionale (albanezi, armeni, evrei, macedoneni, polonezi şi ruteni) să fie cât mai prezente în spaţiul consacrat comunităţilor etnice în programele SRTv. Am considerat şi consider în continuare că prezentarea adecvată a bogăţiei culturale şi spirituale a minorităţilor naţionale este un lucru important pentru postul public de televiziune şi, în ultima perioadă, am reuşit să impun echipei mele de la TVR această orientare”, spune jurnalistul.
Noii membri titulari ai CA al TVR sunt: Alexandru Lăzescu (Administraţia Prezidenţială), Ada Meseşan, Paul Călin Botez, Nicoleta Nicolicea (PDL), Cătălin Baba (Guvern), Anne Jugănaru, Claudiu Brânzan, Cristi Niţulescu (PSD), Lucia Hossu Longin (PNL), Karen Attila Sebesi (UDMR), Cornea Raico (minorităţi), Sorin Burtea şi Traian Bărbulescu (din partea salariaţilor TVR).
Citiți principiile noastre de moderare aici!