La Timişoara a demarat proiectul „Să creştem un campion” – demers prin care prietenii lui Vlad vor să-i asigure celui mai tânăr campion naţional la motociclism acces la competiţiile internaţionale.
Sportivul a început oficial motociclismul la 10 ani şi de atunci a învăţat că un campion nu se naşte pur şi simplu, ci se formează prin muncă şi pasiune. Dacă la început au fost doar doi oameni care au crezut în el, părinţii lui, din al treilea an, impresionaţi de perseverenţa şi talentul tânărului, s-au mai alăturat 5 prieteni.
În 2014, la 15 ani, Vlad câştigă categoria SOpen Supermoto, rezervată seniorilor. Cu această victorie peste o sută de noi susţinători îşi pun speranţa în el şi în faptul că acest tânăr talentat poate deveni, într-o bună zi, noul Campion Mondial de Supermoto. Dar sportul de performanţă are nevoie şi de suport material. Pe pagina vladneaga.ro/sa-crestem-un-campion prietenii motociclistului vă cer să-l susţineţi pe Vlad.
„Un tânăr român, campion mondial, într-un viitor deloc îndepărtat! Dar pentru că singurele fonduri reale sunt cele proprii, care au fost investite toate în ultimii 5 ani de sport de performanţă, îndrăznim să va rugăm să ne susţineţi”, scriu prietenii lui Vlad pe această pagină de internet.
Cum îl puteți susţine? Simplu! Sponsorizându-l cu echipament, piese, consumabile moto, combustibil pentru deplasări, etc., promovând mai departe cauza sa, redirecţionând 20% din impozitul pe profit al societăţii tale, sau prin depunere sau transfer bancar în conturile:
LEI RO35BTRL03601201613384XX, deschis la Banca Transilvania
LEI RO53INGB0000999901752844, deschis la ING Bank
EUR RO83INGB0000999904743687, deschis la ING Bank
Prima provocare pentru Vlad este Jerez, Spania. În perioada 26-29 martie va avea loc prima competiţie mondială din anul 2015. Vlad va fi introdus în atmosfera celei mai înalte competiţii de motociclism, va învăţa ritmul Mondialului şi va fi acolo, pregătit să facă faţă provocărilor.
„E mult mai uşor să ceri ajutor de la prieteni, de aceea noi lansăm această campanie către prietenii lui Vlad, prietenii noştri, ai voştri şi prietenii prietenilor lor. Susţinători-prieteni, simpatizanţi-prieteni, iubitori de motociclism–prieteni participaţi prin aportul vostru la “creşterea” unui campion!”, scrie pe pagina de susţinere al sportivului.
Vlad, legitimat la Clubul Sportiv Dumbrăvița, a avut în anul 2014 un parcurs de excepție, impunându-se categoric în Campionatul Național, unde a obținut titlul de campion. De asemenea, el a fost premiat la Belgrad (Serbia) pentru locul 3 obținut în Campionatul Balcanic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!