„Prin această acţiune noi celebrăm frumuseţea şi libertatea mersului pe două roţi. Din ce în ce mai multe femei merg pe bicicletă şi participă la astfel de concursuri”, am aflat de la Romina Faur, reprezentanta Verde pentru Biciclete.
Participantele vor putea și să câștige diferite premii, de la abonamente la fitness la articole vestimentare.
„Ne întâlnim la ora 10 la Timco, acolo se vor împărţi baloane, numere de bicicletă, dar şi numeroase premii pentru cele mai cochete bicicliste. Fiecare dintre partenerii noştri va avea propriile criterii de stabilire a câştigătoarelor. Se acordă abonamente la fitness, vouchere pentru tratamente dentare, articole vestimentare, vouchere pentru repararea bicicletelor”, a precizat Romina Faur.
Traseul ales are 10 kilometri, porneşte de pe platforma Timco şi urmează direcţia strada Circumvalaţiunii – strada Gheorghe Lazăr – strada Paris – bulevardul Republicii, strada Gării – strada Gheorghe Pop de Băseşti – bulevardul Iuliu Maniu – Calea Şagului – bulevardul Liviu Rebreanu – Calea Martirilor, strada Martir Caceu – aleea FC Ripensia – bulevardul Corneliu Coposu – splaiul Nistrului, Bulevardul 3 August – Parcul Poporului.
La capătul cursei, în parc va fi realizat şi un minicurs de Pilates.
Citiți principiile noastre de moderare aici!