Poți vota proiectul timișorenilor pe Țara lui Andrei, iar prin votul tău proiectul poate câștiga cursa și va fi finanțat cu o sumă între 5.000 și 15.000 de euro. Este singurul proiect de mediu din Timiș înscris în competiție.
”Vrem să arătăm că Timișoara poate să aibă și altfel de pom de Crăciun, decât cel din fața Operei, tăiat din pădure. Vrem să construim o structură din materiale reciclabile, pe care să o putem folosi mai mulți ani. Primul brad, pentru 2016, va fi din doze de aluminiu. Nu știm unde va fi amplasat, poate fi chiar în Operei, în Libertății. O dată făcut, în fiecare an putem să-l reconstruim folosind alte materiale, din peturi, haine, pantofi sport. Structura de bază este din tuburi de carton prinse cu un sistem de metal. Vrem să-l facem minim de 15 metri”, spune Radu Rusu, președinte EcoStuff România.
Cei de la asociație sunt aceeași care au realizat podul din sticle de plastic de pe Bega, cei care se implică în curățenia generală de prin zonele verzi ale județului și cei care au numeroase proiecte ecologice. Puteți vota proiectul lor pentru a ajuta la materializarea lui. Contul pe site, se completează un formular cu numele, adresa de mail și telefonul (asta pentru că cei de acolo încearcă să evite frauda). Apoi se primește un mail de confirmare, se dă click, se primește sms pe telefon cu codul și se introduce în formular. Proiectul timișorenilor „possibiliTree” este înscris la secțiunea mediu. În 18 decembrie se termină votarea, iar câștigătorii vor fi anunțați în 20 ianuarie.
”Avem nevoie de voturile voastre”, spune Radu Rusu.
“possibiliTree” este o instalaţie de intervenţie urbană, realizată din materiale recuperate, înaltă de 15 metri, care va reprezenta o alternativă a pomului de Crăciun. Se vor folosi doze de aluminiu şi tuburi de carton. Suprafaţa desfăşurată a „possibiliTree” este de aproximativ 150 de metri pătraţi şi va fi realizată din bucăţi de aluminiu recuperate din dozele de aluminiu colectate şi puse la dispoziţia inițiatorilor proiectului de timişoreni. Numărul dozelor de aluminiu care vor fi folosite la realizarea instalaţiei se ridică la peste 20.000.
Vor fi parcurse 3 etape, prima etapă fiind şi cea mai lungă, în care se vor colecta materialele necesare instalaţiei. A doua etapă reprezintă construcţia propriu-zisă a diferitelor bucăţi de instalaţie, a treia fiind instalarea într-o zonă centrală din Timişoara. „Vom demonstra prin acest proiect că există numeroase posibilităţi de “a avea un Brad de Crăciun” fără să fie nevoie să tăiem unul din pădure”, spune Radu Rusu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!