În opinia lui Liviu Barbu, colaborarea cu ungurii a fost fructuoasă, deşi, spune şeful ADP, au existat unele dificultăţi în implementarea sistemului de parcare TelPark la Timişoara. „Noi am achiziţionat o franciză de la ei (…) E adevărat, chestiunile legate de implementarea sistemului în România, la Timişoara, au fost mult mai dificile decât în Ungaria din cauza acestei discipline civice care diferă între cele două ţări. O parte n-am reuşit să o implementăm de la ei, este vorba de recuperarea integrală a amenzilor de parcare, pentru că ei au contract cu o casă de avocatură de la Londra şi îi execută silit pe contravenienţi”, a explicat Barbu.
În baza relaţiilor de colaborare cu oraşul înfrăţit Szeged s-a încheiat şi o convenţie care se referă la „sincronizarea” parţială a sistemelor de parcare din cele două oraşe. „Cel care are un abonament recunoscut la Timişoara poate să stea nelimitat în zona centrală a oraşului Szeged. La fel cei din Szeged care au abonamente vin la Timişoara şi pot parca fără niciun fel de plată. Din punctul meu de vedere, timişorenii sunt în avantaj, pentru că sunt mult mai mulţi timişoreni care vin la Szeged şi uzează de această facilitate. Vin foarte mulţi, cam 80 la sută se îndreaptă spre zona clinicilor”, spune directorul ADP.
ADP vrea să intensifice urmărirea contravenienţilor
Tot având ca inspiraţie Szegedul, Barbu vrea să implementeze un nou program operativ de urmărire pe teren, pentru a monitoriza cine şi cum parchează în zonele în care a fost instituit sistemul TelPark. Acesta a precizat şi că au fost descoperite câteva abonamente de parcare false. „Cei de la Szeged urmăresc interactiv abonamentele, corectitudinea abonamentelor, şi întocmirea unei amenzi, a unei înştiinţări. Printr-o scanare se poate consulta cu baza de date, care este portabilă, pe fiecare calculator care este în teren, la fiecare grupă de inspectori, şi se poate identifica dacă abonamentul este corect pe zona respectivă, dacă este expirat sau fals, pentru că noi ne-am confruntat cu nişte falsuri, am prins cinci cazuri, dar n-am vrut să facem tărăboi, s-a lăsat cu amenzi pe cale administrativă. Este foarte greu la noi să verifici în situaţia dacă abonamentul respectiv este duplicat. Procesul de introducere, de achiziţie de date, pentru urmărirea contravenienţilor, s-ar simplifica foarte mult”, a mai declarat directorul ADP.
Pe de altă parte, în timp ce inspectorii ADP aleargă după contravenienţi, mulţi şoferi timişoreni se plâng că deşi au abonamente nu au unde să-şi parcheze maşinile, locurile de parcare sunt insuficiente, iar prea multe noi parcări, care ar trebui amenajate din banii lor, nu se văd în oraş…
Citiți principiile noastre de moderare aici!