Locurile de îngropăciune din Timişoara au fost pline de preoţi şi cantori veniţi să facă slujbe întru veşnica pomenire a răposaţilor, de oameni îndoliaţi şi, desigur, de cerşetorime de tot felul. „Dă şi mie colac, să-l mânc cu ou”, se milogea pe lângă o cucoană în vârstă, în cimitirul din Calea Buziaşului, un puştan negricios şi murdar, în vreme ce o femeie cu un copil în braţe insista pe lângă fiecare trecător cu formula „Daţi ceva lu’ ăsta micu’…”.
Iar cum Paştele Morţilor e prilej de pomană, nimeni n-a rămas fără un ou roşu, o bucăţică de cozonac, o sticlă de suc sau un păhăruţ de vin scoase cel mai adesea de sub ştergare ţărăneşti frumos împodobite, de pe vremea bunicilor.
Bine a mers şi comerţul cu flori (3 lei firul de garoafă, 4 lei cel de gerbera, 10 lei buchetul întocmit… la botul calului, adică în portbagajul unei maşini, plin cu “materie primă”), şi nici lumânărarii şi candelăresele n-au avut a se plânge de lipsă de muşterii. Mai modeste sau mai… colorate (am văzut şi-un taraf la unul dintre morminte!), momentele comemorative au transformat cimitirele oraşului în locuri animate, a căror imagine panoramică oferea priveliştea a sute de umbrele strălucind în ploaie. A fost Paştele Mic, iar timişorenii n-au uitat să petreacă o clipă-două la căpătâiul celor duşi dintre cei vii, dar nu uitaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!