În jurul orei 11 s-a strigat adunarea, la Muzeul
Satului din Timişoara, după care
bicicliştii au pornit la plimbare
prin pădure având la ei hărţi cu
cele patru trasee şi ghidându-se după
marcajele de pe copaci şi stâlpi. Echipa
„Verde pentru biciclete”,
iniţiatoarea campaniei pentru pedalare, a marcat,
pe culori, patru trasee prin pădure, în
funcţie de gradul de dificultate, practicate de
ceva timp de unii biciclişti. Cea
mai importantă a fost mobilizarea oamenilor. Au
ieşit la pedalat copii, veniţi cu
părinţii sau bunicii, şi în
general mulţi tineri. Unii
biciclişti au plecat pe traseul
verde, cel mai scurt, şi au intrat apoi pe traseul
albastru, mediu, iar alţii au ales traseul
roşu, cel mai lung, punctul de
reîntâlnire fiind barajul de la
Dumbrăviţa. Chiar dacă unii s-au speriat
de bolovanii pe care i-au găsit la început
de traseu, iar alţii au mai tras şi
câte o trântă, plimbarea printre
copaci, pe cărări bătătorite
şi în miresme de soc, a fost una
plăcută. Cei mici au fost poate cei mai
bucuroşi de ieşirea pe două roţi,
dar mişcarea în natură a prins bine
tuturor.
În timp ce unii pedalau, iar alţii
făceau grătare şi plajă, alte
grupuri strângeau gunoaiele de la Pădurea
Verde. Pe lângă campaniile de ecologizare
organizate în oraş de diferite companii
private şi ONG-uri, printre care şi
ECO Club Timişoara, e şi…
campanie electorală, aşa că
pesediştii şi liberalii au vrut să arate
în acest weekend cât de preocupaţi
sunt de mediu şi curăţenia urbei.
Şi cum altfel se puteau aduna deşeurile
decât în… tricouri cu feţele
candidaţilor?
Verde pentru biciclete la pădure
Revenind la pedalat, cei care n-au reuşit să
ajungă sâmbătă la Pădurea Verde
pot veni oricând e vreme frumoasă aici pentru a
se plimba cu bicicleta în
linişte. Traseul verde are 2,2 kilometri (de la Muzeul
Satului până în Calea Lipovei, strada
Constructorilor), traseul albastru are 3,2 kilometri (din
Calea Lipovei până la barajul de la
Dumbrăviţa), traseul roşu – 4,4 kilometri
(de la Muzeul Satului până la barajul de la
Dumbrăviţa), iar traseul portocaliu,
aşa-numitul traseu vânătoresc – 4 kilometri
(de la barajul de la Dumbrăviţa până
la Giarmata Vii), iar aici puteţi vedea şi
Foişorul de foc. Mişcarea pentru pedalare este
susţinută de Fundaţia Bega, Grupul Sportiv
Gratzu şi ECO Club.
Citiți principiile noastre de moderare aici!