Începând de joi, 17 martie, România a devenit a 94-a țară din lume care interzice fumatul în spațiile publice închise. Acest lucru înseamnă că de acum nu se mai poate fuma în cluburi, baruri sau restaurante, dar nici la locul de muncă, indiferent care al fi el. Timișorenii care iubesc țigările au avut ocazia să-și ia la revedere de la fumatul în spații publice închise, pentru ei fiind organizate mai multe petreceri unde fumul de țigară a fost tolerat și chiar încurajat.
Noua lege a adus după sine și o mulțime de discuții contradictorii. Pe de-o parte se regăsesc cei care susțin legea și care spun că fără fum de țigară serile lor în oraș vor fi mai plăcute, iar sănătatea nu le va fi afectată. La polul opus se regăsesc cei care pretind că legea este una discriminatorie și că nimeni nu este obligat să stea în fum dacă nu-și dorește acest lucru.
Polemicile au continuat și în rândul patronilor de localuri. Și aici părerile sunt împărțite. Spre exemplu, Ovidiu Mihăiță, cel care deține cunoscutul bar timișorean Scârț Loc Lejer, a declarat că barurile ar trebui să fie dedicate viciilor.
„Legea mi se pare foarte pripită și părtinitoare, pentru că nu ține cont de dreptatea ambelor părți. Eu neținând cu nimeni, deși sunt fumător, mi se pare că barurile, birturile, bodegile și crâșmele sunt ale viciilor. Or viciile includ, pe lângă alcool, și fumurile. Și nu ai cum, oamenii care merg acolo, merg conștienți. Dacă te uiți aici, acum (n.r. – marți) 90 la sută sunt fumători și știu că vin într-un loc în care se fumează. Nimeni nu te obligă să vii. Nu e ca o stație de tramvai, o biserică sau un spital. Nu e o instituție publică. E o instituție de necesitate socială, unde alcoolul, băuturile, țigările devin un liant și asta se face dintotdeauna. Eu cred că noi acum suntem copleșiți de niște norme europene, ca și alea cu cazanul de țuică și porcul din bătătură pe care nu știm să le coordonăm. (…) Dar uite, noi, în timpul în care interzicem fumurile în birturi și restaurante, avem spitale cu bacterii pe care nu știm să le stăpânim. Avem 1.000 de probleme pe care nu știm să le rezolvăm. Hai să interzicem bacteriile în spitale, pentru că oamenii ăia mor văzând cu ochii și nu au nicio vină. (…) Pe nefumători nu îi obligă nimeni să vină într-un loc în care se fumează. Eu nu merg la fotbal pentru că nu sunt microbist, dar nu cer să se interzică fotbalul”, a declarat Mihăiță.
Acesta mai spune că deși nu este de acord cu legea, se va conforma: „Mă conformez, pentru că nu vreau să mă lupt cu chestia asta. Sper ca legislativul să aibă atât open mind încât să găsească o modalitate de a împăca și capra și varza. (…) Eu am cântat odată la Moulin Rouge, unde sunt trei scene, și unde există un loc în interior unde se poate fuma. Un acvariu cu șapte ventilatoare unde se poate fuma, să nu stea parizienii afară ca proștii”.
Totuși, există și patroni de localuri din Timișoara care apreciază noua lege și susțin că ea este necesară în orice țară civilizată. De această părere este și Bogdan Danciu, cel care deține Aethernativ. El a anticipat apariția noii legi, motiv pentru care în acest spațiu nu se mai fumează de aproape un an.
„E o lege foarte bună. Noi am luat această măsură pentru că nu mai suportam fumul, pentru că mi se părea absolut normal, logic și igienic să se introducă la un moment dat chestia asta. Noi doar am fost înaintea vremii cu un an. Au fost foarte dese nemulțumirile din partea clienților din această cauză, dar și mulțumirile. Am avut parte de ambele variante. Per total, da, a fost o mișcare neinspirată din punct de vedere financiar, dar ca și imagine, ca și condiții pe care le oferi clienților a fost o mișcare bună, din punctul meu de vedere. Adică, prefer cei 10% clienți care-s oameni care gândesc și judecă pentru ei, decât 90% oameni care vin și caută aceleași condiții din evul mediu. (…) Da, lumea s-a mai obișnuit. Cei care au apreciat la început, apreciază în continuare, iar numărul celor mulțumiți crește de la zi la zi. Oamenii vin și pot să savureze o cafea sau o altă băutură într-un mediu curat. Putem să fumăm și afară, e normal să se întâmple”, a declarat Danciu.
Unde este interzis și unde este permis fumatul?
Pentru cei care nu au înțeles exact care sunt spațiile în care nu mai au voie să fumeze, Guvernul României a publicat un ghid care să-i ajute să evite amenzi.
Astfel, fumatul este interzis la locul de muncă (săli de ședință, holuri, toalete, lifturi sau balcoane închise, birouri), în instituții publice, în spațiile comune din clădirile de locuințe (holuri, lift), în unități comerciale (magazine, expoziții/târguri în spațiu închis, mall-uri, piețe închise), în restaurante, baruri, cafenele, pizzerii, terase închise, discoteci, cluburi, hoteluri și pensiuni. De asemenea, fumatul nu este permis în gări, în aeroport, peroane și refugii închise, taxiuri, mașini de serviciu, în toate unitățile medico-sanitare, în unitățile de învățământ și în toate locurile de joacă pentru copii.
Fumatul este permis în: spațiile în aer liber fără acoperiș sau cu acoperiș și mai puțin de doi pereți, curte, balcoane deschise, terase deschise, parcuri (în afara locurilor de joacă), locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară o activitate economică. De asemenea, este acceptat fumatul pe peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun, dacă sunt deschise sau au acoperiș și un perete.
Care sunt amenzile?
Cei care nu respectă prevederile legii antifumat se pot alege cu amenzi grele. Astfel, pentru persoanele fizice se aplică sancțiuni între 100 și 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 15.000 de lei. Mai mult, în cazul persoanelor juridice se aplică și sancțiuni complementare.
Ghidul legii antifumat publicat de Guvern poate fi consultat aici.
Alte articole pe aceeași temă:
Ghidul antifumat publicat de Guvern. Unde se va mai putea fuma incepand de joi
Citiți principiile noastre de moderare aici!