Vineri seara a fost agitaţie mare la Experimentariumul timişorean. Zeci de vizitatori au venit să descopere ştiinţa, dar nu din manuale prăfuite şi cu miros de bibliotecă, ci prin experimente ”pe bune”. Fizica a părut vineri o ştiinţă frumoasă şi interesantă şi pentru cei mai ”convinşi umanişti”, după ce au asistat la demonstraţii din domeniul electricităţii, al opticii, al laserelor, al termodinamicii, mecanică sau fizică moleculară.
„Alb-negru devine color”, „Clopoţeii lui Gordon”, „Generatorul Van de Graaf”, „Leagănul lui Newton”, „Scufundătorul lui Descartes” şi „Şurubul lui Arhimede” au fost denumirile experimentelor oferite vizitatorilor.
Zeci de copii și adolescenți s-au înghesuit la singurul Experimentarium din România, la Noaptea Cercetătorilor. A fost agitație mare în acest loc în care, cu puțină răbdare și mult interes, poți descoperi secretele miraculoasei științe care este fizica.
Noaptea Cercetărilor este un proiectul dezvoltat în mai multe oraşe din Europa, prima ediție fiind organizată în 2005.
Articole pe aceeași temă:
Picnicul cinematografic sub stele, mutat la Experimentarium
Citiți principiile noastre de moderare aici!