Cu toate că numărul autobuzelor Mercedes-Benz articulate achiziţionate de municipalitate se ridică la 30, miercuri, în prima lor zi de funcţionare pe străzile Timişoarei, pe traseu au putut fi văzute doar jumătate dintre vehicule.
„Au fost introduse în circulaţie 15 vehicule, ce deservesc deocamdată liniile 33, mai ales, precum şi Expres 4. Pe măsură ce ies actele de la înmatriculare, îşi vor lua locul pe traseu şi restul de autobuze. Toate vor fi însă în circulaţie înainte de sfârşitul anului”, promite Ionuţ Nasleu, directorul adjunct al Regiei Autonome de Transport Timişoara.
Într-unul dintre cele 15 noi mijloace de transport a urcat miercuri, alături de pasagerii obişnuiţi, întreaga conducere a Primăriei Timişoara.
Din grupul reprezentanţilor municipalităţii n-au lipsit cei doi viceprimari, Adrian Orza şi Sorin Grindeanu, secretarul Ioan Cojocari sau şeful Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş, şi nici directorul RATT Ioan Goia. Aproape sigur însă atenţia călătorilor a fost captată de primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, care a urcat în 33 însoţit de soţie şi de nepotul său.
Există toate şansele aşadar ca proverbiala înghesuială din „33” să dispară, odată cu apariţia pe străzile oraşului a autobuzelor lungi de 18 metri, ce au o capacitate de transport de 143 de persoane (41 pe scaune).
Chiar dacă dimensiunile vehiculelor şi dotarea tehnică modernă au dat la început ceva bătăi de cap şoferilor, aceştia par să se fi acomodat destul de repede. „E tehnică multă pe noile autobuze, dar şoferilor li s-a făcut instructajul corespunzător chiar de un reprezentant al fabricantului. Un inginer de la Mercedes-Benz a venit la Timişoara şi le-a explicat ce face fiecare buton. În ceea ce priveşte dimensiunea mai deosebită a autobuzelor, şoferii noştri au ştiinţa volanului, aşa că sunt sigur că se vor descurca”, a afirmat directorul adjunct al RATT.
Rămâne de văzut cum o vor scoate la capăt conducătorii noilor vehicule cu camerele de supraveghere, cazurile în care şoferii RATT au fost protagoniştii a tot felul de dispute cu cei pe care îi transportau nefiind deloc rare. Supravegheaţi vor fi şi pasagerii, pentru că patru camere vor înregistra tot ce mişcă în interiorul autobuzului.
„Oamenii de bună credinţă n-au de ce să se sperie de supravegherea video. Ele ne vor ajuta la identificarea celor care comit acte de vandalism. Camerele vor fi un paznic bun, de exemplu, şi pentru cele două monitoare LCD, care vor prezenta călătorilor traseele şi staţiile autobuzelor. Nu cred însă, să avem mari probleme, pentru că eu cred încă în bunul simţ al timişorenilor”, a mai spus directorul adjunct al RATT, Ionuţ Nasleu.
Fiecare dintre noile autobuze Mercedes-Benz este dotat cu câte şapte camere de supraveghere.
Marius Horescu
La Timisoara vor circula din decembrie autobuze cu sapte camere video si cutie neagra
Primaria Timisoara a prezentat noile autobuze Mercedes cu burduf
Primele autobuze Mercedes cu burduf ajung saptamana viitoare la Timisoara
Autobuzele Mercedes, un nou motiv de disputa intre Primaria Timisoara si Prefectura Timis
Prefectul ataca din nou deciziile Primariei Timisoara
Prefectul susţine ca Primaria Timisoara a platit un pret record pentru autobuzele Mercedes
Noile autobuze Mercedes cu burduf sosesc in toamna la Timisoara
Undă verde pentru 30 de noi autobuze în Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!