Trei zile serioase de ninsoare şi timişorenii au început să cadă unul după altul, iar medicii de la clinicile de ortopedie lucrează în permanenţă, zi şi noapte.
„Avem multe cazuri deja internate cu fracturi mai grave, care necesită intervenţii chirurgicale, aşa cum sunt fracturile de şold. Numai de azi dimineaţă (n. r. – sâmbătă dimineaţă) am internat doi pacienţi cu acest fel de fracturi. Cei mai mulţi sunt vârstnici de 70-80 de ani. Practic, toată secţia este plină în prezent. Cele mai multe sunt însă cazuri simple, cu imobilizare gipsată, pe care le tratăm şi apoi pleacă acasă. Sunt fracturi diferite, de antebraţ, de gleznă şi altele”, ne-a explicat dr. Zeno Munteanu, medic de gardă la Clinica I de ortopedie-traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean Timişoara.
În ciuda avertismentelor lansate de medici în urmă cu trei zile când a început să se aştearnă zăpada peste oraş, ca persoanele vârstnice să nu iasă din casă pe o astfel de vreme decât dacă este neapărat nevoie, numărul pacienţilor internaţi cu fracturi grave rămâne mare în special în rândul bătrânilor. Tot în cazul acestora, vindecarea este mult mai grea şi complicaţiile frecvente.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!