Miercuri, 22 august 2012, într-o sală de lângă Aeroportul Timişoarei se desfăşoară întâia lecţie în studierea acestei nobile arte marţiale japoneze, sub coordonarea lui Corneliu Nicoară, 1 dan Kyudo.
„Încărcat de gestualitate, de simboluri ale filozofiei Zen, Kyudo fascinează privitorul. Ce este Kyudo? Este Calea Arcului, una din cele mai vechi tehnici de luptă ale samurailor. Yumi, arcul japonez, este unic în lume în primul rând prin asimetrie, apoi prin dimensiune (se apropie de 2, 4 m). Săgeţile, ya, sunt lungi, deoarece şi extensia arcului este foarte mare.
Gesturile prin cate kyudo-ka (practicantul de Kyudo) ia poziţia de tragere sunt relativ lente, aratând stapânire de sine, calm interior. După lansare, se aşteaptă ca săgeata să atingă ţinta, postura rămânând neschimbată, starea numindu-se zanshin. Ţinuta unui kyudo-ka nu diferă foarte mult de cea a altor Budo japoneze: Hakama (pantalon larg) de culoare închisă şi keikogi alb. În lume sunt relativ puţini practicanţi de kyudo, asta dacă comparăm cu Kendo. Statisticile japoneze spun că în anul 2005, în Japonia erau 132,760 membri, referindu-se la persoane care au 1 dan minim. Mişcarea de Kyudo dorim să o alăturăm celorlalte Budo tradiţionale pe care le practicăm în dojo-ul nostru, Kendo, Iaido şi Jodo”, punctează Florin Ianăş, preşedintele Clubului de arte marţiale Sam-Sho.
„Kyudo, Calea Arcului, e considerata cea mai dificilă, mai elegantă şi mai spirituală între artele marţiale japoneze. Se practică şi de femei, şi de către bărbaţi, până la vârste foarte înaintate, dar chiar şi cei mai avansaţi practicanţi exersează mişcările de bază, disciplinându-şi trupul şi mintea, la fel ca începătorii. E practicat de unii ca sport -competiţie cu alţii, ca metodă de întreţinere fizică şi dezvoltare mentală de către alţii, sau ca o cale de împlinire spirituală. Toate aceste feluri de a practica kyudo sunt îndreptăţite: Calea Arcului e pentru toţi. După ce rolul de armă de luptă sau de vânătoare s-a pierdut prin apariţia armelor de foc, arcul japonez, puternic şi elegant, şi-a păstrat rostul ca instrument de dezvoltare interioară. Săgeţile, simbolizand norocul în cultura japoneză, poartă cu ele întreaga energie spirituală a arcaşului, atunci când sunt lansate. Ţinta nu e pur şi simplu un obiect ce trebuie atins, ci o oglindă a însuşirilor noastre, a slăbiciunilor şi putinţelor noastre. Dacă nu am lovit ţinta, eroarea trebuie căutată, cu demnitate, doar în noi inşine, nicăieri altundeva. Iar dacă am lovit-o, ca rezultat al unei corecte execuţii a tuturor paşilor, prin autocontrol desăvârşit, prin uniunea între trup, spirit şi arc, bucuria împlinirii va fi una liniştită şi profundă. Învingându-şi dorinţele meschine de câştig facil, temerile, încrâncenarile fizice, practicantul de kyudo află că limitele îi sunt mult mai largi decât crezuse, iar bucuria acestei revelaţii îl va însoţi şi sprijini chiar şi în viaţa de zi cu zi. În Japonia, kyudo e întâlnit în ceremonialurile religioase din templele shintoiste, e prezent în curricula liceelor şi facultăţilor, în dojourile finanţate de către mari corporaţii sau în activităţile zilnice din centrele cultural-sportive de pe lângă autorităţile locale. Occidentalii au îmbrăţişat artele marţiale şi ca pe o cale de a-şi regăsi identitatea spirituală, tot mai greu de desluşit prin perdeaua de culoare şi fum a comercialismului. Kyudo a apărut în Vest printre primele. Ţări ca Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie numără sute de mii de practicanţi. De altfel, kyudo se practică pe toate continentele. Promotorul în România al acestei arte este Traian Dascălu, 5 dan, care a înfiinţat Asociaţia Română de Kyudo, ce functioneaza în Bucureşti de câtiva ani, cu rezultate demne de respect. În afară de Bucureşti, secţia de Kyudo din cadrul Clubului Sam-Sho este singura din ţară”, explică arhitectul Corneliu Nicoară, primul timişorean care a obţinut, în Japonia, 1 Dan kyudo.
Timişorenii care doresc să se iniţieze în Kyudo sau să primească detalii despre această secţie îl pot suna pe preşedintele Clubului Sam-Sho, la telefon 0766494979.
Kendo, performance si muzica, un spectacol timisorean la Bucuresti
Kendo si Iaido printre arme de foc, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!