Polițiștii locali transmit că timișorenii sprijină campania începută de instituție pentru depistarea celor ce abandonează deșeuri pe domeniul public. Mai multe persoane au fost surprinse aruncând gunoaie pe Intrarea Vișinului, de exemplu, de timișorenii care s-au săturat să vadă deșeuri la colț de stradă.
„Pe lângă constatările din teren ale polițiștilor locali în urma cărora sunt aplicate sancțiuni ca urmare a surprinderii persoanelor care aruncă tot felul de resturi pe jos sau depozitează diverse materiale rezultate în urma curățeniei ori amenajărilor interioare în locuri interzise, există și situații în care cetățenii sesizează faptul că se aruncă gunoaie pe străzile orașului”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
De la începutul lunii septembrie, când a fost lansată campania Poliției Locale, timișorenii au făcut 197 de sesizări.
„Printre acestea au fost și situații în care au fost transmise chiar și fotografii cu persoane surprinse în timp ce abandonau deșeuri, fotografii cu ajutorul cărora au fost efectuate verificări, cei în cauză fiind identificați și sancționați. Spre exemplu, chiar zilele trecute, un cetățean a semnalat faptul că pe Intrarea Vișinului, în parcarea din zonă, s-a format o rampă clandestină de deșeuri unde frecvent se aruncă gunoaie. Astfel, unul dintre cei surprinși a fost identificat și sancționat deja, urmând ca și ceilalți patru să fie identificați în vederea luării măsurilor de sancționare”, mai spun oamenii legii.
Potrivit HCL 371/2007, amenzile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Din septembrie și până în prezent, polițiștii locali au dat 599 de amenzi. Multe persoane au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în oraș, mai ales în zonele în care se formează de obicei rampe clandestine.
Timișorenii cu spirit civic pot sesiza în continuare astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2144135″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!