Evenimentul va avea loc miercuri, 11 martie, la ora 19, la Cafeneaua D’arc. Curioșii vor putea să participe la cursul de gastronomie care le va deschide apetitul pentru mâncărurile delicioase. Se va discuta despre arta culinară din perioada antică, până în prezent. Timișorenii vor putea să afle tot ce trebuie să știe despre rafinamentul gusturilor, mirosurile inedite ale celor mai exotice condimente, dar și despre importanța aspectului mâncării. În fața participanților se va afla profesorul Gabriel Kelemen, care le va vorbi celor interesați și despre influența gastronomiei în viața de zi cu zi a oamenilor.
Organizatorii evenimentului doresc să dezvolte cât mai mult cursul „Istoricul Artelor Culinare”, iar în viitor s-ar putea organiza și demonstrații practice, unde participanții vor putea să gătească și să-și etaleze calitățile de bucătari.
Intrarea la eveniment este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!