Dacă în timpul spectacolelor de dans Piața Libertății din Timișoara a fost pe jumătate plină de oameni veseli care admirau dansatorii de pe scenă, concertele de pe seară au reușit să strângă un public numeros.
Nici măcar vremea neprielnică nu i-a speriat pe timișoreni, care au venit echipați cu umbrele, dornici să fredoneze cântecele portughezului Ricardo Caria.
Pe scenă a urmat Lora. Câțiva timișoreni au urcat fragmente din spectacol pe internet.
Seara s-a încheiat cu un show al Andrei. Spectacole au avut loc și în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. În fața unui public mai puțin numeros, formația Sangre Latina a susținut concertul „Și noi iubim Europa”.
Ziua Europei celebrează în fiecare an pacea și unitatea în Europa, iar 9 mai reprezintă momentul istoric în care a fost pronunțată declarația Schuman. În 1950, ministrul francez de Externe Robert Schuman propunea, la Paris, stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. El este considerat unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!