„Nu ştim încă data la care va începe campania de vaccinare antigripală din acest sezon. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii este menţionat faptul că au loc licitaţiile de achiziţie a vaccinului. Când vom primi dozele comandate, vom anunţa”, spune Dana Şpac, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Până la primirea dozelor gratuite, în cabinetele medicilor de familie intră pacienţi care întreabă despre vaccin sau chiar îl cumpără din farmacii, pentru a se proteja din timp. „Am avut vreo 10 pacienţi, nu foarte mulţi, care ne-au întrebat dacă avem vaccinul. Unii îl doresc, iar dintre aceştia, 2 au şi venit cu el cumpărat din farmacii şi ne-au cerut să li-l administrăm”, spune dr. Claudia Iftode, medic de familie în Timişoara. În urma catagrafierii din acest an, DSP Timiş a comandat 40.000 de doze de vaccin antigripal ce vor fi distribuite gratuit populaţiei cu risc de îmbolnăvire. Între aceştia se numără vârstnicii peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, persoanele instituţionalizate, personalul medical şi alţii. În septembrie, Vasile Cepoi, ministrul al Sănătăţii la acea vreme, a anunţat începerea vaccinării după 1 octombrie. Numeroasele schimbări ce au loc în conducerea instituţiei atrag, însă, deseori, diverse amânări în sistemul de sănătate.
Timisorenii isi cumpara vaccinul antigripal din farmacii
Promisă pentru 1 octombrie, campania de vaccinare antigripală din acest sezon se lasă încă aşteptată. Pentru a se proteja totuşi, o parte dintre vârstnicii timişoreni şi-au cumpărat vaccinul antigripal din farmacii şi au cerut medicilor de familie să li-l administreze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!