În cursa pentru banii alocați prin bugetul participativ au fost depuse 113 propuneri de proiecte, care acoperă toate domeniile și întreg orașul, de la proiecte mari de infrastructură, reparare alei, acces velo, amenajare parcări, la amenajare spații verzi, locuri de joacă, terenuri de sport.
Dintre acestea, doar 53 au intrat în cursă.
„De astăzi se poate vota pentru bugetul participativ, avem peste 50 de proiecte eligibile, idei din partea cetățenilor. Deocamdată am promis că cel puțin trei milioane de lei vom pune la dispoziție pentru a finanța aceste proiecte. Să fiu sincer, m-am uitat un pic prin aceste proiecte, sunt proiecte extraordinare și nu exclud să finanțăm câteva dintre aceste idei în plus față de suma asumată. Important este cât de mulți cetățeni posibil să voteze pentru proiectele lor favorite pe site-ul decidem.primariatm.ro. Oricine poate să-și facă un cont și să voteze”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Puteți parcurge întreaga listă a proiectelor AICI.
Votarea se va face online prin crearea unui cont pe platforma dedicată bugetării participative. Poți vota dacă ai peste 16 ani, locuiești, lucrezi sau studiezi în Timișoara. Poți susține prin vot maximum cinci proiecte.
După încheierea perioadei de vot, în data de 18 iulie, Primăria Timișoara va anunța proiectele câștigătoare.
Proiectele alese prin vot de timișoreni vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Municipiului Timișoara.
Pe aceeași temă:
Peste 50 de proiecte vor intra în etapa de vot pentru bugetul participativ al Primăriei Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!