Comandarea prin intermediul internetului a mâncării, la domiciliu sau birou, este tot mai des folosită de timişoreni. Chiar dacă se apelează la acest sistem, preferinţele culinare ale clienţilor rămân cele tradiţionale. În preferinţele clienţilor, prezentate de un site de specialitate, pizza, pui, shaworma și salată – sunt principalele opțiuni ale consumatorilor atunci când vine ora mesei și reprezintă mai bine de jumătate din comenzile la domiciliu. Un număr important dintre comenzi sunt lansate pentru „meniul zilei”.
Aproape jumătate din comenzile efectuate în ultima lună în Timișoara, de pe portalul specializat în domeniul comandării preparatelor culinare prin intermediul internetului, au vizat preparate din pui sau pizza. Salata s-a aflat și ea în topul preferințelor consumatorilor din oraşul de pe malul Begăi, cu 15,15% din comenzi. Timișorenii au mai cerut paste, produse de tip crispy și kebab.
Pentru comparaţie, arădenii sunt printre cei mai mari iubitori de pui, dar mânâncă și cel mai mult gyros. Numărul comenzilor pentru specialitatea grecească este aproape dublu față de media celorlalte orașe. Între altele, în Arad s-au mai comandat în ultima lună pizza, preparate din carne de porc și salate. Orădenii sunt cei mai mari consumatori de salate (26,53% din numărul comenzilor), dar conduc și la capitolele paste (16,33%) și grill (10,2%). Unul din cinci clienți din Oradea a preferat puiul, în timp ce 14,29% au optat pentru pizza. Consumatorii din Deva au preferat la început de vară, pe lângă pui și pizza, sandwich-urile. Aproape 13% dintre ei au comandat acest preparat, în timp ce 12% au preferat salatele. Sibienii au preferat la început de vară, pe lângă pui și pizza, cele mai multe preparate vegetariene dintre clienții portalului pentru comandarea online a mâncării. Aproape 6,35% din comenzi au vizat aceste produse, triplu față de media celorlalte orașe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!