Astfel, timişorenii pot dona ajutoare pentru locuitorii din zonele afectate de inundaţii, începând de marţi, la depoul de troleibuze al RATT de pe strada Banatul nr. 4, programul de primire a donaţiilor fiind în fiecare zi lucrătoare între orele 8.00-15.00. Acesta este punctul de colectare a ajutoarelor deschis de Primăria Timişoara.
Reprezentanţii municipalităţii atrag atenţia că există nişte reglementări legislative stricte, iar pentru facilitarea sortării donaţiilor cei care doresc să sprijine această campanie caritabilă sunt rugaţi să doneze îmbrăcăminte, încălţăminte, saltele şi pături de preferinţă noi, iar în cazul în care hainele sunt folosite acestea trebuie să fie însoţite de un certificat eliberat de o firmă autorizată care să ateste faptul că sunt curate. Nu se primeşte încălţăminte uzată.
Pot fi donate şi alimente, dar sub formă de conserve, care trebuie să fie obligatoriu în termenul de valabilitate. Ne se preiau alimente perisabile. De asemenea, dacă vreţi să donaţi obiecte electrocasnice, acestea trebuie să fie curate şi funcţionale.
Donaţii în bani puteţi face în contul deschis de Primaria Timişoara la BRD Groupe Societe Generale Sucursala Timişoara, în lei: – RO54BRDE360SV05914693600
Citiți principiile noastre de moderare aici!