Raliul se desfăşoară în perioada 9-11 iulie 2010, pe un traseu de asfalt foarte compact şi selectiv, care străbate pitoreasca zonă alpină din centrul Bulgariei. În cele trei zile de concurs vor fi străbătuţi 1.069,56 km, iar concurenţii vor lupta pentru obţinerea celor mai buni timpi pe cele 14 probe speciale cu o lungime totală de 354,10 km.
Toate probele speciale vor fi parcurse de două ori. Şi timişorenii au ocazia să participe la eveniment. Clubul Sportiv Timracing va organiza, în perioada 8-11 iulie 2010, o excursie tematică în Bulgaria, pentru vizionarea celei de-a 41-a ediţii a Raliului Bulgariei, etapă în cadrul WRC 2010. „Este o ocazie unică să vezi ce reprezintă o etapă de campionat mondial. E pentru prima dată în ultimii ani şi probabil o ocazie unică în următorii ani să asişti la o etapă de campionat mondial la o distanţă aşa de scurtă de Timişoara. Noi am mai organizat asemenea excursii tematice, dar prezenţa la o etapă de campionat mondial este o premieră”, ne-a declarat Adrian Şipoş, conducătorul Timracing.
Punctul central al raliului este situat în staţiunea montană Borovets din Munţii Rila, la circa 60 km est de Sofia (550 km de Timişoara), unde vor fi peste 2.000 de participanţi implicaţi în organizarea, desfăşurarea şi mediatizarea acestui important eveniment automobilistic. Cartierul general al raliului este amplasat la Hotelul Rila din Borovets, unde vor avea loc şi festivităţile de premiere.
Informaţii şi înscrieri se pot obţine la telefon 0744.500.770 sau e-mail contact@timracing.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!