Aproape 6.000 de persoane au vrut să scape de impozitele pe care trebuie să le plătească în acest an încă din prima zi. În total, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara are mai mult de 250.000 de contribuabili: 227.903 persoane fizice, 27.574 de persoane juridice. Dintre cei aproape care s-au grăbit să își achite datoriile încă de luni, 45% au făcut-o în sistem online. Anul trecut, de-a lungul întregii perioade, 38% au precedat în același fel.
„Eforturile de digitalizare a administrației dau roade și vedem o creștere în fiecare an în ceea ce privește numărul de persoane care apelează la serviciile online ca să își plătească impozitele sau să acceseze servicii publice”, țin să se laude și reprezentanții primăriei.
În orice caz, nici cei care s-au prezentat la sediu nu au avut prea multe motive de nemulțumire: timpul de așteptare nu a fost lung, iar toți au fost primiți înăuntru pentru a nu se confrunta și cu frigul de afară. Chiar și persoanele care au sosit înainte de ora deschiderii au fost primite înăuntru, în sala de așteptare.
Bonificație de 10% pentru cei care își plătesc impozitele în primele trei luni
Anul acesta, ca și anii precedenți, există o bonificație de 10% pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie 2024, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport. Aceasta se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Vă amintim, cotele de impozitare nu s-au majorat decât cu rata inflației: 18,8%, lucru care s-a întâmplat în toată țara.
Impozitului pe clădiri, pe terenuri sau asupra mijloacelor de transport se poate plăti atât online, AICI, cât și fizic, la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Mall) sau la oficiile poștale din oraș. Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16.00 și vineri, orele 08:30 – 14.00.
Trimite articolul
XFelicitări PMT si DFMT! Procesul de plată online a mers foarte bine și noile informații din “contul meu” de pe site-ul PMT sunt foarte utile