„Corupția poate fi învinsă. Nu abandonați!” se numește evenimentul organizat de Inițiativa Timișoara, la care timișorenii au fost chemați din nou în stradă pentru a protesta împotriva unui ”stat represiv”.
”Dragnea și ceilalți infractori care conduc România, precum comuniștii/naziștii au inventat o structură judiciară «specială», cu rol represiv numită Secția Specială de anchetare a magistraților – pe care Comisia de la Veneția ne-a cerut să o desființăm. Un nou SS hăituie magistrații care nu reacționează la ordinele politice. Actuala lor țintă e LC Kovesi, pe care încearcă s-o împiedice să ocupe o onorantă poziție de procuror șef european”, transmiteau organizatorii protestului, Inițiativa Timișoara, pe pagina de Facebook.
Aproximativ 200 de oameni s-au strâns vineri seară, în Piața Victoriei, protestând în mod pașnic.
Aceștia scandează ”Justiție, nu corupție” și ”PSD, ciuma roșie”. Pe pancartele unora dintre protestatari se pot citi mesaje precum ”PSD nu e România, ”LCK, Noi suntem de partea ta! Nu ceda, jos PSDMAFIA” sau ”Onoare, cinste și dreptate”.
UPDATE. Protestul s-a încheiat fără incidente
Protestul la care au participat aproape 200 de timișoreni în seara zilei de vineri s-a încheiat fără incidente.
Aceștia i-au transmis, la unison, Laurei Codruței Kovesi că sunt alături de ea – ”Codruța nu uita, noi suntem de partea ta”, spuneau ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!