În cadrul campaniei „Umbrela Verde”, derulată de Tuborg, se caută „Capitala verde a României”. Timişoara este unul dintre primele oraşe din ţară care s-au înscris în competiţie. Compania privată care susţine această campanie a organizat la Timişoara mai multe acţiuni de ecologizare şi concerte în acest week-end, înainte de Ziua Timişoarei, care este în 3 august. Practic în acest sfârşit de săptămână au fost sărbătorite Zilele Timişoarei, în avans.
Voluntarii de la „Umbrela Verde” au împărţit prin oraş, în aceste zile, peste 2.000 de stickere cu mesajul „Eu nu arunc gunoi pe stradă”.
Totodată, voluntarii s-au întâlnit cu cetăţenii oraşului, le-au vorbit acestora despre colectarea selectivă şi le-au oferit posibilitatea să scape de deşeurile electrice şi electronice, punându-le la dispoziţie două puncte de colectare: unul în Piaţa Unirii şi altul în zona Dacia. Timişorenii au adus aici televizoare, casetofoane, boxe, reşouri vechi şi sute de alte obiecte electrice şi electronice uzate.
Cei care au predat deşeurile vor participa şi la o tombolă cu premii, câştigătorii urmând să fie extraşi duminică seara. În joc sunt mai multe premii: o bicicletă, role, un aparat foto şi un MP3 Player. Duminică a avut loc o acţiune de ecologizare în Parcul Botanic din Timişoara. Voluntarii de la „Umbrela Verde” au strâns peste zece saci de gunoaie din parc, diferite deşeuri, de la butoaie la plapume, fiind susţinuţi în demersul lor de ecologizare de către băieţii de la Direcţia 5.
După fiecare zi de muncă, seara a urmat distracţia. Timişorenii au avut parte de concerte în Piaţa Unirii. Vineri au concertat Viţa de Vie şi Smiley, iar sâmbătă au urcat pe scenă Direcţia 5 şi Mircea Baniciu, care a strâns în piaţă numeroşi spectatori, mai tineri sau trecuţi de prima tinereţe, dornici cu toţii să-l reaudă cântând pe artist şi să-i ureze „La mulţi ani!”. Asta, pentru că Mircea Baniciu şi-a sărbătorit ziua de naştere la Timişoara. Cunoscutul artist a împlinit vârsta de 61 de ani.
Zilele Oraşului se vor încheia cu recitaluri susţinute de Publika şi Paula Seling, duminică, de la ora 20.
Oraşul câştigător al competiţiei „Capitala verde a României” va fi desemnat undeva la mijlocul lunii decembrie, de către un juriu alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi ai Tuborg. Până în data de 1 decembrie se mai fac încă înscrieri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!